Oana Matache și Radu Siffredi formează o echipă puternică atât în viața privată, cât și pe scena Te cunosc de undeva, sezonul 21. Aceștia au vorbit despre experiența show-ului transformărilor totale înainte de marea finală.
Cu ce gânduri intră în marea finală Oana Matache și Radu Siffredi
Oana Matache și Radu Siffredi au arătat că cât de bine se completează nu doar în viața personală, ci și într-o competiție care implică dans, cântec, travesti și multă voie bună.
Show-ul transformărilor totale i-a învățat multe lucruri despre aptitudinile lor, dar și despre relație.
De cine le este teamă Oanei și lui Radu înainte de marea finală Te cunosc de undeva, sezonul 21: „Chiar pot câștiga”
Au ajuns în marea finală, iar Oana și Radu au dezvăluit care sunt echipele de care se tem cel mai tare.
„Mark și Cristian”, au răspuns cei doi. „În ultima vreme au venit foarte puternic din spate Emi și cu Laila. Mi se pare că sunt niște candidați foarte strong și sunt o echipă foarte puternică și foarte bine sudată”, a completat Radu.
„Mai ales Emi, care are o voce cu care poate să se ducă în foarte multe locuri”, adaugă și Oana.
„Și ea, și Laila. Și sunt două voci care chiar pot câștiga”, mai precizează Radu. „Sunt foarte bune. Deci, prima opțiune: Mark cu Cristian, a doua este Emi cu Laila.”
Care au fost momentele care le-au adus zâmbetul pe buze la repetiții: „Chiar dacă nu pare amuzant pentru voi, pentru noi a fost amuzant”
În ciuda orelor târzii, efortului depus și al stresului, Oana și Radu au învățat că trebuie să se bucure de fiecare experiență. Tocmai de aceea, știu sigur că sunt unele momente pe care nu le vor uita niciodată.
„În tot sezonul ăsta cred că am avut o gărmadă de chestii. Ba a intrat Nick peste noi, ba a intrat Emi peste noi. Am căzut și mi-am lovit spatele... Chiar dacă nu pare amuzant pentru voi, pentru noi a fost amuzant momentul. La Dirty Dancing se întâmplă o grămadă de chestii, mi se pare că este o echipă tânără și pusă pe content și pe a se distra și a se simți bine și cred că și noi doi am venit într-o completare foarte bună sezonul ăsta și ne facem toți treaba foarte bine”, relatează Radu.
„Cred că cel mai amuzant lucru de aici suntem noi și felul în care alegem să trăim această experiență”, mai adaugă el.
Ce mesaj le-au transmis colegilor: „Nu știm dacă o să mai avem genul ăsta de momente”
La final, Oana și Radu au avut câteva cuvinte pentru colegii lor. Aceștia consideră că s-au apropiat în egală măsură de toți ceilalți concurenți și își doresc să trăiască experiența Te cunosc de undeva alături de ei până în ultimul moment.
„Cred că ar trebui să fie un mesaj pentru toți, pentru că ne-am împrietenit cam cu toți”, precizează Radu. „Ce-ai vrea să le zici?” o întreabă el pe Oana.
„Să nu vă mai luați foarte în serios înainte să intrați pe scenă că asta strică orice moment. Cu cât îți pasă mai mult înainte de moment, cu atât riști să ai trac pe scenă”, le transmite Oana Matache.
„Concluzia ar fi: bucurați-vă, trăiți viața la maxim că nu știm dacă o să mai avem genul ăsta de momente și, bă, relaxați-vă, frate, pentru că toți suntem buni. Este o competiție, nu ține de ce avem noi, de talentele pe care noi le avem în viața privată!” punctează Radu Siffredi.
Te cunosc de undeva, sezonul 21, în fiecare sâmbătă, la Antena 1 și în AntenaPLAY
Sezonul 21 Te Cunosc de Undeva! se vede în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Interviu cu Nick, de la Te cunosc de undeva! Ce incident i-a rămas în minte din timpul filmărilor: „Habar n-aveam că...”...