Antena Căutare

E apreciată în întreaga lume pentru silueta ei impecabilă. Ce obiceiurile alimentare bizare are Ducesa Kate Middleton

Ducesa de Cambridge e apreciata în întreaga lume pentru silueta ei impecabilă, însă puțini știu la ce obiceiuri alimentare bizare apelează Kate Middleton pentru a-și menține formele.

Fanii familiei regale britanice stiu că Regina are niste preferințe alimentare puțin bizare (precum mâncarea unei banane cu un cuțit și o furculiță), însă și Kate are unele preferințe ieșite din comun, scrie Hello Magazine.

Obiceiurile alimentare bizare ale Ducesei Kate Middleton

Măsline pe post de gustări

În locul gustărilor obișnuite, dulci sau sărate, Kate are o abordarea mai sănătoasă, pe care se pare că a avut-o încă de când era mică. În 2018, în timpul unei vizite la un spital de copii, Ducesa a declarat unui mic pacient: “Obișnuiam să mănânc multe, multe măsline când eram mică”.

Articolul continuă după reclamă

Fata ei, Prințesa Charlotte, deja îi urmează exemplul și mănâncă și ea măsline, potrivit Daily Mail.

Suc verde

Sucul verde făcut din fructe și legume nu e, în sine, neobișnuit, mai ales pentru că e făcut, de obicei, din spanac și mere, însă Kate prefera o abodare mai bizară. Ducesa preera să amestece varză kale, spirulina, ceai matcha, spanac, salată romaine, coriandru și afine.

Experimente culinare

Kate adoră să încerce feluri de mâncare diferite și nu ezită să mănânce preparate neobișnuite în timpul călătoriilor sale internaționale, fie gătite sau crude, precum sashimi de scoică rață.

Pofte bizare în timpul sarcinii

Multe femei însărcinate au pofte mai puțin obișnuite în timpul sarcinii, și Kate nu face excepție. În timpul sarcinii cu Prințul George, se pare că Ducesa adoră să mănânce curry vegetarian de la un restaurant din apropiere, și continuă să mănânce mâncare picantă și azi.

Tortul aniversar

Nu e un secret că lui Kate îi place să gătească, mai ales cu “ajutorul” celor trei copii ai ei. Ducesa preferă să le gătească chiar ea tortul pentru zilele de naștere și nu ezită să mănânce și ea din el.

“Iubesc să creez tortul. A devenit un fel de tradiție în care stau până la miezul nopții cu niste cantități ridicole de aluat de tort și cremă și fac mult prea mult. Dar iubesc să fac asta,” a declarat Kate Middleton în trecut.

Antonia are cea mai sexy poză a verii. Cum s-a lăsat fotografiată iubita lui Alex Velea... A atras toate privirile! Cum a apărut Brigitte Pastramă, la plajă, după ce a recunoscut că și-a tunat posteriorul...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile Sambata, 31.05.2025, 12:42
Citește și
Jador a devenit tată! Oana Ciocan a născut un băiețel. Ce anunț a făcut artistul înainte de a veni pe lume primul său copil
Jador a devenit tată! Oana Ciocan a născut un băiețel. Ce anunț a făcut artistul înainte de a veni pe lume...
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări Catine.ro
Ce a răspuns Hara, actuala iubită a lui Iustin Petrescu, când a fost îndemnată recent să se despartă de el
Ce a răspuns Hara, actuala iubită a lui Iustin Petrescu, când a fost îndemnată recent să se despartă de el
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Putin a ordonat o ploaie de foc asupra unui oraș din Ucraina, ca răzbunare pentru „Pearl Harbour-ul Rusiei”
Putin a ordonat o ploaie de foc asupra unui oraș din Ucraina, ca răzbunare pentru „Pearl Harbour-ul Rusiei” Libertatea.ro
De ce s-a dovedit România mai rezilientă în fața euroscepticismului decât Polonia. Diferențele majore dintre Karol Nawrocki și George Simion
De ce s-a dovedit România mai rezilientă în fața euroscepticismului decât Polonia. Diferențele... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Celebra actriță este ÎNSĂRCINATĂ! Vedeta și soțul ei, un actor faimos, vor deveni părinți. Cei doi formează un cuplu foarte discret
Celebra actriță este ÎNSĂRCINATĂ! Vedeta și soțul ei, un actor faimos, vor deveni părinți. Cei doi formează... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Noi zvonuri despre camera viitorului iPhone au încântat fanii. Ce surpriză ar pregăti Apple
Noi zvonuri despre camera viitorului iPhone au încântat fanii. Ce surpriză ar pregăti Apple useit
Lilibet a împlinit 4 ani. Meghan Markle a marcat momentul cu o imagine rară în care apare fiica sa
Lilibet a împlinit 4 ani. Meghan Markle a marcat momentul cu o imagine rară în care apare fiica sa Catine
Ce rămâne după dezastrul de la Praid: Zona turistică poate fi salvată, dar salina rămâne sub ape
Ce rămâne după dezastrul de la Praid: Zona turistică poate fi salvată, dar salina rămâne sub ape Jurnalul
Am ajuns să îmi doresc să mă înșele. Uite de ce
Am ajuns să îmi doresc să mă înșele. Uite de ce Kudika
7 alimente toxice pe care nu ar trebui niciodată să i le dai câinelui tău, potrivit veterinarilor
7 alimente toxice pe care nu ar trebui niciodată să i le dai câinelui tău, potrivit veterinarilor Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
De unde a pornit trendul păpuşilor Labubu. Cea mai ieftină costă 70 de lei
De unde a pornit trendul păpuşilor Labubu. Cea mai ieftină costă 70 de lei Observator
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic pediatru
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic pediatru MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Cu cât s-au ieftinit apartamentele din Cosmopolis, după crima de sâmbătă. Cât costă o garsonieră și un apartament cu 2 camere, acum
Cu cât s-au ieftinit apartamentele din Cosmopolis, după crima de sâmbătă. Cât costă o garsonieră și un... Gandul
Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în București! Cum va fi vremea în iunie și iulie, potrivit meteorologilor Accuweather
Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în București! Cum va fi vremea în iunie și iulie, potrivit meteorologilor... CanCan
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă DeParinti
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »