Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Mădălina și Radu au stabilit data nunții. Când vor cei doi să se cunune religios

Mădălina și Radud de la Mireasa sezon 2 sunt cu gândul la viitor.

Galerie
Mădălina și Radud de la Mireasa sezon 2 sunt cu gândul la viitor. | Instagram

După ce tinerii au declarat că vor să se căsătorească în Mare Finală a sezonului 2 Mireasa, Mădălina și Radu au discutat și despre cununia religioasă.

Cei doi s-au gândit la luna august 2022, cu toate că, potrivit lor, ar face nunta anul acesta. Din păcate, îi împiedică să aibă parte de un eveniment așa cum visează.

Întrebați care este data concretă, Mădălina și Radu au ales 27 august 2022. Preferau data de 26 fiindcă atunci s-au sărutat, însă pică într-o zi de vineri.

Cum a reacționat mama Mădălinei când a auzit că tânăra vrea să se căsătorească cu Radu

În prima Gală din 2021, iubita lui Radu a fost întrebată dacă își dorește să se căsătorească în finala Mireasa sezon 2, moment în care a dat un răspuns surprinzător.

Citește și: Bianca i s-a destăinuit Mădălinei și a spus ce simte cu adevărat

Mădălina a afirmat că este pregătită să-și unească destinul cu cel al lui Radu, în ciuda micilor neînțelegeri dintre ei.

”Vreau să spun că sunt de accord cu decizia Mădălinei, am încredere în ea. Mă refer la decizia despre căsătorie. Îmi doresc să fie fericiți”, a spus Mariana Puiu, mama Mădălinei, care a sunat în emisia live.

Mădălina, avertizări din afara casei

De-a lungul timpului, Radu a fost acuzat că își cumpără like-urile și că țintește spre Marele Premiu. De asemenea, fanii i-au scris Mădălinei că iubitul său are datorii la bancă și că se folosește de ea pentru a câștiga competiția.

În privința căsătoriei, Mădălina și Radu au avut ceva rețineri. Cei doi provin din familii destrămate, iar a concurenta se teme să nu pățească din nou acest lucru.

Citește și: Încălcare de regulament în casa Mireasa. Ce consecințe a avut fapta Biancăi

Ea și Radu au vorbit despre asta, iar băiatul i-a promis că va lupta pentru a evita un deznodământ de acest fel.

Însă cuplul mai întâmpină probleme, iar recent doamna Ana chiar a intervenit pentru a afla ce se petrece cu ei.

”Să nu puneți nimic la suflet. Eu vă iubesc din tot sufletul, dar te rog să fii puțin mai aspră. Nu e bine, tot timpul te văd abătută și plângi. Urmăresc emisiunea în fiecare zi. Am văzut puțin la Mădălina o schimbare. Îmi e frică de faptul că poate nu are încredere totală în Radu. Îl văd că o iubește la nesfârșit. Mi se pare că Mădălina e foarte supărată, nu cunosc motivul. E foarte, foarte tristă”, zicea mama lui Radu.

Citește și: Finala Mireasa sezonul 2. Ce cupluri pot intra în finală conform regulilor și cine alege câștigătorii

Iubitul Mădălinei a sărit în apărarea partenerei sale: ”Nu există nicio schimbare. Totul este în regulă”.

Cum arată Ovi, fiul doamnei Mia de la Mireasa. Tânărul seamănă mult cu fratele său, David - VIDEO... Mireasa 2020, sezon 2. Ce fată a fost eliminată în Gala de sâmbătă, 23 ianuarie 2021...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
Mireasa sezonul 11. Liliana a primit o vizită de la familie. Teo a fost emoționat la întâlnirea cu părinții iubitei
Mireasa sezonul 11. Liliana a primit o vizită de la familie. Teo a fost emoționat la întâlnirea cu părinții...
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top Catine.ro
Mireasa sezonul 11. Cristian nu mai vrea să fie asociat cu doamna Dorina: „Chiar mi s-a luat!”
Mireasa sezonul 11. Cristian nu mai vrea să fie asociat cu doamna Dorina: „Chiar mi s-a luat!”
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale și reacțiile românilor din comentarii: „Ghinion. De mâine, la muncă!”
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale... Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă alături de Nicușor Dan, care a devenit noul președinte al României. Foto
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă... Elle
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am... Spynews.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur HelloTaste.ro
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025 Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal Jurnalul
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european Kudika
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al... ProSport
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe Gandul
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »