La Mireasa, Capriciile Iubirii, Adi a mărturisit că s-a bucurat de experiența Mireasa și că nu are niciun regret în privința parcursului său.
Ce a transmis Adi după ce a părăsit emisiunea Mireasa și ce cuplu din casă va susține în continuare: „De ei îmi place și sper că o să ajungă în Marea Finală!”
„Am avut momente când am simțit că voi pleca și momente când n-am simțit. Nu regret nimic din ce am făcut. Am învățat că nu este bine să mă închid în mine, am învățat să mă exprim, să nu mai am mici emoții în anumite situații. Sper ca în Marea Finală să ajungă Andi și Roberta. Pe ei îi susțin și îmi place cel mai mult de ei”, a spus Adi la Mireasa, Capriciile Iubirii.
La scurt timp după ce a ieșit din casa Mireasa, Adi a transmis un mesaj pe contul lui de Instagram.
„Bună tuturor, experiența mea în casa Mireasa s-a încheiat din păcate prea repede pentru mine, consider că mai aveam timp pentru a mă mai bucura de experiență, aș repeta această experiență oricând. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați susținut”, a transmis fostul concurent al sezonului 11 Mireasa.
Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri
Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, difuzat începând de luni, 13 ianuarie, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.
„De 10 sezoane, iubirea și destinul se țin de mână în inima poveștii Mireasa. Sunt familii începute aici, sunt copii care s-au născut, pentru că părinții și-au găsit fericirea în cel mai iubit reality show matrimonial produs în România. În 2025, îi invităm pe telespectatorii noştri să simtă româneşte şi să iubească româneşte, alături de noi, în cel de-al 11-lea sezon Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.
Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.
De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.
Chat-ul zilei la Mireasa, 19 mai 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa, sezonul 11. Liliana și Teo s-au sărutat de ziua tinerei. Cei doi formează un cuplu...