Antena Căutare

Radu de la Mireasa 2 și Amalia din sezonul 4 vor deveni părinți. Cum au dat vestea: „Pot spune că sunt cel mai împlinit bărbat”

Amalia și Radu, foștii concurenți ai show-ului matrimonial Mireasa, au anunțat că urmează să devină părinți. Hai să vezi ce imagine înduioșătoare au publicat pe rețelele sociale.

Galerie
Amalia și Radu, foștii concurenți ai show-ului matrimonial Mireasa, au anunțat că urmează să devină părinți | Instagram

Un nou bebeluș în familia Mireasa! Amalia și Radu au anunțat că urmează să devină părinți. Fostul concurent din sezonul 2 și partenera lui din sezonul 4 trăiesc cele mai frumoase clipe de când au aflat că vor avea un copil.

Pentru că preferă să își țină la curent susținătorii cu cele mai importante evenimente din viața lor, cei doi nu au ezitat să le dea acestora vestea cea mare. Cel care a făcut anunțul special pe contul de Instagram a fost Radu.

Cum au anunțat Amalia și Radu de la Mireasa că urmează să devină părinți

Fostul concurent al sezonului 2 Mireasa a publicat în mediul online o imagine în care apare alături de Amalia, însă un detaliu a ieșit în evidență. Deși nu este atât de evidentă burtica de graviduță, tânăra s-a lăsat pozată în timp ce ținea în mână doi botoși de bebeluș.

Articolul continuă după reclamă

Radu a ținut neapărat să le dezvăluie prietenilor virtuali marea lui bucurie din Ajun de Crăciun.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 4. Ce a publicat Amalia pe rețelele sociale, după căsătoria cu Radu. Soțul său i-a comentat la postare

„Pot spune că sunt cel mai împlinit bărbat din toate punctele de vedere și de aceea îți mulțumesc din toată inima ție, dragostea mea și bunului Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat să devenim părinți! Nici un cuvânt nu poate descrie sentimentele mele de fericire supremă care mă trec acum! Ești cea mai frumoasă și mai adorabilă mămică! Vă iubește tati infinit, comorile mele ! ❤️❤️🫀🫀😍😍🤱👨🏻‍🍼👨‍👩‍👦”, a scris tânărul vizibil emoționat și fericit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Am crezut că am de toate, până să îmi dau seama că nu aveam nimic mai valoros decât ceea ce crește în mine. Crăciun binecuvântat tuturor”, a fost mesajul Amaliei de pe rețelele sociale.

Vestea a fost primită cu mult entuziasm de susținătorii lor. Postarea lui Radu a generat aproximativ 2 mii de like-uri și o mulțime de reacții pozitive.

Citește și: Mireasa sezon 2. Ce a apărut pe profilul Mădălinei după ce Radu s-a logodit cu Amalia

„Felicitări și sarcină ușoară!”, „Sarcină ușoară Amalia, să fii sănătoasă și să aduci pe lume cel mai frumos copil 😍”, „Felicitări și sarcină ușoară, draga mea. Mă bucur pentru voi, sunteți o familie frumoasă 😍❤️😘” sau „Felicitări, sarcina ușoară și sărbători binecuvântate”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Amalia și Radu s-au căsătorit în septembrie

Deși nu s-au cunoscut în casa Mireasa deoarece au participat în sezoane diferite, se pare că destinul a avut grijă ca Radu și Amalia să se întâlnească. În prezent, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar din rodul iubirii lor urmează să se nască un copil.

Înainte de a rămâne însărcinată, fosta concurentă a sezonului 4 a îmbrăcat rochia de mireasa și a pășit în fața altarului la brațul bărbatului lângă care este fericită. Aceștia au avut o nuntă de vis la începutul lunii septembrie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mireasa, sezonul 6. Valentin și Gabriela, prima apariție împreună după Finala show-ului matrimonial. Ce au mărturisit ce... Mireasa, sezonul 6. Ce surpriză au primit Miruna și Cosmin din partea părinților tinerei. Aceștia nu au fost prezenți la...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile Sambata, 31.05.2025, 12:42
Citește și
Mireasa, sezonul 11. Mama lui Robert, intervenție telefonică după despărțirea fiului ei de Amalia. Cum a reacționat doamna Adina
Mireasa, sezonul 11. Mama lui Robert, intervenție telefonică după despărțirea fiului ei de Amalia. Cum a...
Ce cantitate de cafeină conține matcha, băutura care a câștigat multă popularitate în ultimul timp
Ce cantitate de cafeină conține matcha, băutura care a câștigat multă popularitate în ultimul timp Catine.ro
Mireasa sezonul 11. Adevăratul motiv pentru care Robert și Amalia s-au despărțit. Tânăra îl vrea pe Cristian Marinescu în casă
Mireasa sezonul 11. Adevăratul motiv pentru care Robert și Amalia s-au despărțit. Tânăra îl vrea pe Cristian...
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26 mai, de la ora 18:00
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească... Libertatea.ro
Șocul unei românce după ce și-a dat seama ce cazare a rezervat pentru un city-break: "Mi-e rușine de cât de proastă am fost"
Șocul unei românce după ce și-a dat seama ce cazare a rezervat pentru un city-break: "Mi-e rușine de... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători cu aceasta:
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători... Elle
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios HelloTaste.ro
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei Jurnalul
Zodiile care vor avea un 2025 de coșmar. Dacă nu ai inima tare, nu citi!
Zodiile care vor avea un 2025 de coșmar. Dacă nu ai inima tare, nu citi! Kudika
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea seama că le crește consumul de energie
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea... Playtech
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost... Redactia.ro
Scandal la bordul unui avion cu ruta Bucureşti-Oslo. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Scandal la bordul unui avion cu ruta Bucureşti-Oslo. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale Observator
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi ProSport
Care sunt, de fapt, pensionarii din România care vor primi 700 de lei în plus, de la 1 iulie 2025
Care sunt, de fapt, pensionarii din România care vor primi 700 de lei în plus, de la 1 iulie 2025 Gandul
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Dinu Maxer, în biserică, după ce a rostit jurământul. S-a căsătorit pentru a doua oară!
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Dinu Maxer, în biserică, după ce a rostit jurământul. S-a căsătorit... CanCan
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți DeParinti
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »