Antena Căutare

Aeroportul Băneasa, închis timp de 3 săptămâni. CNAB are în vedere lucrări de intervenție ce depășesc 2,12 milioane de euro

Pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu” intră în reparații. Iată când încep lucrările!

Galerie
Aeroportul Băneasa, închis timp de 3 săptămâni. | Shutterstock.com

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat faptul că în perioada următoare vor începe lucrările de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”.

Astfel, timp de 3 săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, aeroportul va rămâne închis.

Cu toate acestea, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, menționează că elicopterele instituţiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricţii.

Citește și: Se închide parcarea din fața Aeroportului Henri Coandă. Unde își vor putea lăsa mașinile cei care pleacă din țară

Articolul continuă după reclamă

Iată când încep lucrările și ce transmit oficialii!

Aeroportul Băneasa, închis timp de 3 săptămâni

Lucrările de intervenție și întreținere la pista aeroportului vor fi realizate de austriecii de la Porr, iar bugetul estimat pentru acestea depășește suma de 2,12 milioane euro.

Investiția face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii aeroportuare, iar scopul principa este de a îmbunătăți siguranța și eficiența operațiunilor aeriene.

„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă începerea lucrărilor de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, la platforma aeroportuară şi la căile de rulare Alpha şi Delta ale AIBB AV.

Lucrările vizează o suprafaţă totală de aproximativ 69.000 mp şi se desfăşoară în perioada 1 – 21 octombrie, fără a afecta traficul aerian regulat de pasageri, întrucât operatorii aerieni şi-au programat suspendarea activităţii pe Aeroportul Băneasa în luna septembrie, odată cu închiderea sezonului de vară” sunt informațiile transmise de oficialii CNAB, potrivit News.ro.

„Timp de 3 săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, AIBB-AV este închis, însă elicopterele instituţiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricţii”, mai adaugă oficialii.

De asemenea, traficul aerian regulat de pasageri nu va fi afectat de această măsură, pentru că a fost luată în considerare suspendarea temporară a activității pe Aeroportul Băneasa încă din luna septembrie, de când s-a încheiat sezonul de vară.

Citește și: STB trage un semnal de alarmă! Escrocii răspândesc un mesaj fals: „Card Activ pentru toate tipurile de transport la doar 9,95 lei”

Aeroportul este recunoscut pentru forma sa unică de elice, dar și pentru că este al patrulea cel mai vechi aeroport operațional din lume.

Aeroportul Băneasa a mai fost închis timp de 10 ani pentru a putea fi reabilitat și modernizat. Acesta și-a reluat activitatea pentru curse private și charter în anul 2022, devenind un fel de „city airport”, scrie B365.

Cu toate că modernizarea acestuia a fost absolut necesară, s-a păstrat fiecare element arhitectural al terminalului construit în anul 1952, fiind completat cu tehnologie de ultimă generație. La momentul respectiv, lucrările au ajuns la suma de 66 de milioane de lei în total.

În 2024, pe parcursul sezonului de vară, pe Aeroportul Băneasa au fost operate curse comerciale de pasageri de către companiile Wizz Air și Fly Lili.

Destinațiile alese au fost: Madrid, Malaga și Sevilla, dar și Antalya, Hurghada, Bodrum, Heraklion și Dalaman.

În acest an, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu” s-au înregistrat 103 000 pasageri și 14 000 de mișcări (aterizări și decolări), scrie adevărul.ro .

Citește și: Elevii pot beneficia de abonamente de metrou anual. Metrorex a anunțat schimbarea

Elevii pot beneficia de abonamente de metrou anual. Metrorex a anunțat schimbarea... Câte produse a putut să cumpere o româncă cu doar 350 de lei dintr-un supermarket din Germania. Prețurile i-au indignat ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 17 iunie 2025. Concurenții au  votat un cuplu să doarmă împreună! Ce discuții au fost
Mireasa sezonul 11, 17 iunie 2025. Concurenții au votat un cuplu să doarmă împreună! Ce discuții au fost Marti, 17.06.2025, 16:39
Citește și
CFR Călători dezminte acum falimentul și sistarea activității. Ce discuții au loc pentru redresarea situației financiare
CFR Călători dezminte acum falimentul și sistarea activității. Ce discuții au loc pentru redresarea situației...
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Pedepse mai aspre pentru cei care vând și folosesc ilegal petarde și artificii. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan
Pedepse mai aspre pentru cei care vând și folosesc ilegal petarde și artificii. Legea a fost promulgată de...
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină a Spaniei
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină... Catine
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid Jurnalul
Luna Nouă în Rac din 25 iunie: Taina începuturilor care vindecă și sădesc iubirea în sufletul a cinci zodii
Luna Nouă în Rac din 25 iunie: Taina începuturilor care vindecă și sădesc iubirea în sufletul a cinci zodii Kudika
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu Gandul
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce notă va lua la Bacalaureat 2025
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce... CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de iubire în fiecare zi”
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de... ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »