Antena Căutare

Agenţia de evaluare Fitch Ratings a acordat grupului Electrica rating-ul BBB

Grupul Electrica a anunţat, luni, că a obţinut rating-ul corporativ de emitent BBB (recomandat pentru investiţii – n.r.), cu perspectivă stabilă, din partea agenţiei de evaluare Fitch Ratings.

Grupul Electrica a anunţat, luni, că a obţinut rating-ul corporativ de emitent BBB (recomandat pentru investiţii – n.r.), cu perspectivă stabilă, din partea agenţiei de evaluare Fitch Ratings.

”Rating-ul BBB reflectă profilul financiar solid al Grupului Electrica, stabilitatea cash-flow-ului, poziţia de lider atât în aria de distribuţie, cât şi în cea de furnizare a energiei electrice, pe zona reglementată, precum şi potenţialul de menţinere a unui nivel ridicat al investiţiilor în perioada următoare”, se arată în comunicat.

Având în vedere oportunităţile de dezvoltare a afacerii, precum şi planul ambiţios de investiţii asumat, grupul prospectează mai multe variante privind diversificarea surselor de finanţare. În acest sens, grupul a luat decizia de a aplica pentru obţinerea unui rating de emitent din partea uneia dintre cele trei agenţii majore de rating, considerând că acesta este o dovadă de transparenţă şi, totodată, un element cheie în vederea obţinerii flexibilităţii financiare.

”Existenţa unui istoric al rating-ului emitentului, la momentul unei emisiuni de obligaţiuni sau obţinerii unei alte surse de finanţare, este benefică în ceea ce priveşte plasarea cu succes a datoriilor, prin acces în condiţii avantajoase la piaţa instrumentelor de împrumut. Decizia de obţinere a unui rating de emitent a avut în vedere şi faptul că opiniile privind riscul de credit emise de una dintre cele trei agenţii majore de rating sunt utilizate de investitorii instituţionali din întreaga lume”, se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Prin listarea din 2014, singura privatizare cu pachet majoritar pe piaţa de capital din România, Electrica a reuşit să atragă aproximativ două miliarde de lei, fonduri utilizate în două direcţii majore: implementarea unui program de investiţii ambiţios şi oportunităţi de fuziuni şi achizitii.

”Astfel, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în modernizarea şi retehnologizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, cu un total de 3,1 miliarde lei investiţi în ultimii cinci ani. În urma acestor investiţii, calitatea serviciilor oferite de companiile de distribuţie din cadrul Grupului s-a îmbunătăţit semnificativ, contribuind inclusiv la rezultate financiare solide, cu perspectivă stabilă. O altă parte importantă din fondurile atrase prin oferta publică iniţială a fost utilizată, la finalul anului 2017, pentru achiziţionarea pachetelor minoritare de 22% pe care Fondul Proprietatea le deţinea în filialele de distribuţie şi furnizare ale Grupului Electrica”, se arată în comunicat.

Sursa : news.ro

Şeful Enel: Schimbările climatice pot fi combătute astăzi. Tehnologiile şi soluţiile sunt acolo... Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC): Hiper-reglementarea tutunului înseamnă afectarea substanț...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie Vineri, 20.06.2025, 16:33
Citește și
(P) Cele mai bune 6 agenții de marketing online din România - TOP 2025
(P) Cele mai bune 6 agenții de marketing online din România - TOP 2025
Care este diferența de vârstă ideală între parteneri. Cum poți să ai o relație de lungă durată bazată pe acest criteriu
Care este diferența de vârstă ideală între parteneri. Cum poți să ai o relație de lungă durată bazată pe... Catine.ro
Au apărut pepenii de Dăbuleni pe piață. Cu cât se vinde kilogramul
Au apărut pepenii de Dăbuleni pe piață. Cu cât se vinde kilogramul
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut,... Libertatea.ro
De ce a promis Nicușor Dan că nu va crește TVA-ul. Criza semnăturii greu de respectat
De ce a promis Nicușor Dan că nu va crește TVA-ul. Criza semnăturii greu de respectat Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant HelloTaste.ro
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000,... Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 22 iunie 2025. Gemenii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 22 iunie 2025. Gemenii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal, 23 - 29 iunie 2025. Când va fi cea mai norocoasă zi a anului
Horoscop săptămânal, 23 - 29 iunie 2025. Când va fi cea mai norocoasă zi a anului Jurnalul
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana Kudika
Orașe din Italia unde viața e mai ieftină decât în România. Ce locuri preferă românii care se mută la pensie
Orașe din Italia unde viața e mai ieftină decât în România. Ce locuri preferă românii care se mută la pensie Playtech
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu... Redactia.ro
Fructul cu care Maria a dat lovitura pe piaţă. Profitul de pe un hectar ajunge la 20.000€
Fructul cu care Maria a dat lovitura pe piaţă. Profitul de pe un hectar ajunge la 20.000€ Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie” ProSport
Turiștii români, surprinși de prețurile din Grecia. „Nu se moare de foame, se poate face CONCEDIU si cu bani puțini”
Turiștii români, surprinși de prețurile din Grecia. „Nu se moare de foame, se poate face CONCEDIU si cu bani... Gandul
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL!
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL! CanCan
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului DeParinti
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund... ZUTV
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii UseIT
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »