Antena Căutare

Aprobabrea cererii vizei pentru studenți în Statele Unite ale Americii, condiționată de postările pe rețelele de socializare 

Străinii care doresc să studieze în Statele Unite vor avea conturile de pe reţelele sociale verificate. Iată de ce s-a luat o astfel de măsură.

Galerie
Cererea de viză pentru studenți în Statele Unite ale Americii, condiționată de postările pe rețelele de socializare | Shutterstock

Conform noilor directive comunicate miercuri, Departamentul de Stat va relua procesarea cererilor de viză ale studenților.

Citește și: „O decizie politică”. MAE a reacționat după ce România a fost exclusă din programul Visa Waiver de către administrația Trump

Aprobabrea cererii vizei pentru studenți în Statele Unite ale Americii, condiționată de postările pe rețelele de socializare

Solicitanţii vor trebui să-şi seteze pe modul „public” opţiunile de confidenţialitate ale tuturor conturilor lor, astfel încât agenţii consulari să poată verifica conţinutul, potrivit unui responsabil de rang înalt al Departamentului de Stat citat de AFP.

Articolul continuă după reclamă

Funcţionarii consulari americani vor efectua „un control complet şi aprofundat al tuturor studenţilor şi vizitatorilor care participă la un program de schimb”, a spus acest oficial, care a dorit să rămână anonim, conform news.ro.

Citește și: Ce este ETA, documentul pe care trebuie să îl prezinte românii atunci când călătoresc în Anglia. Cine se abate de la excepție

„Această verificare consolidată ne va permite să ne asigurăm că orice persoană care încearcă să intre în ţara noastră este controlată corespunzător”, a adăugat responsabilul.

Secretarul de stat american Marco Rubio a ordonat la sfârşitul lunii mai ambasadelor şi consulatelor să suspende programările pentru vize de student, în aşteptarea unor noi instrucţiuni cu privire la verificarea postărilor solicitanţilor pe reţelele sociale.

Citește și: Biroul Electoral Central, anunț despre referendum. Până la ce oră pot vota bucureștenii, inclusiv cei cu viză de flotant

Potrivit unui decret emis în prima zi a mandatului său, în ianuarie, Donald Trump a solicitat un control mai strict al persoanelor care intră în Statele Unite pentru a se asigura că acestea „nu au atitudini ostile faţă de cetăţenii, cultura, guvernul, instituţiile sau principiile fundamentale” americane.

De atunci, administraţia Trump s-a angajat într-o serie de bătălii împotriva universităţilor, anulând mii de vize şi încercând să interzică Universităţii Harvard să primească studenţi străini. Marco Rubio a revocat în mare parte vizele studenţilor care au organizat proteste critice la adresa ofensivei israeliene din Fâşia Gaza. În aprilie, Departamentul Securităţii Interne a anunţat că cererile studenţilor străini vor fi examinate pentru a identifica orice „activitate antisemită”, ceea ce ar putea duce la refuzul vizei.

Citește și: A absolvit liceul, dar este analfabetă. Tânăra dă în judecată instituția. La ce meserie visează

Universităţile americane atrag în fiecare an sute de mii de studenţi străini, în special din Asia, mai ales din China şi India. De peste zece ani, guvernul american verifică reţelele sociale ale persoanelor care doresc să imigreze în Statele Unite sau să obţină o carte verde, menţionează AFP.

Antena Academy – Lecția de democrație live, în băncile din Parlamentul European...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie Vineri, 20.06.2025, 16:33
Citește și
Antena Academy – Lecția de democrație live, în băncile din Parlamentul European
Antena Academy – Lecția de democrație live, în băncile din Parlamentul European
Cum poți avea grijă de sănătatea creierului tău, indiferent de vârstă. Sfaturile specialiștilor
Cum poți avea grijă de sănătatea creierului tău, indiferent de vârstă. Sfaturile specialiștilor Catine.ro
Reîncep protestele în învățământ! Sindicatele din Educaţie, nemulțumite de măsurile anunțate. Ce au anunțat profesorii
Reîncep protestele în învățământ! Sindicatele din Educaţie, nemulțumite de măsurile anunțate. Ce au...
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Marcel Ciolacu se duelează cu Alfred Simonis pentru Sănătate. Mihai Tudose şi Paul Stănescu luptă pentru Agricultură
Marcel Ciolacu se duelează cu Alfred Simonis pentru Sănătate. Mihai Tudose şi Paul Stănescu luptă pentru... Libertatea.ro
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă președintele României  SURSE
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant HelloTaste.ro
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000,... Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 21 iunie 2025. Taurii se alarmează mai ușor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 iunie 2025. Taurii se alarmează mai ușor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
CFR, gonit de pe calea ferată: Statul român se autosabotează
CFR, gonit de pe calea ferată: Statul român se autosabotează Jurnalul
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana Kudika
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști Playtech
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu... Redactia.ro
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA
Străinii vin la dentist în România şi fac economii de zeci de mii de euro. Medicii au clienţi şi din SUA Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie” ProSport
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din București
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din... Gandul
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club CanCan
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului DeParinti
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund... ZUTV
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii UseIT
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »