Antena Căutare

Erdogan ameninţă Europa cu ”milioane” de migranţi şi cere un armistiţiu în Siria

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat lunii că ”milioane” de migranţi care se duc în Europa după deschiderea frontierelor accentuează presiunile asupra Occidentului, de la care aşteaptă mai mult sprijin în vederea obţinerii unui armistiţiu în Siria, relatează AFP.

După ce Turcia şi-a deschis vineri frontierele cu Eurpopa, câteva mii de persoane s-au năpustit către Grecia, o situaţie îngrijorătoare pentru Europa, care se teme de o nouă criză majoră a migraţiei, asemănătoare celei din 2015.

Ankara, care a devenit de facto gardianul Europei, după ce a încheiat un pact al migraţieii în 2016 cu Bruxellesul, şi-a deschis uşile cu scopul de a obţine o susţinere mai mare în Siria, unde Turcia a anunţat duminică lansarea unei ofensive împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

În contextul în care Turcia îşi multiplică de mai multe zile atacurile cu drone în regiunea Idleb (nord-vest), Erdogan a declarat că speră să smulgă un armistiţiu în cadrul discuţiilor la Moscova, joi, cu preşedintele rus Vladimir Putin, susţonătorul Damascului.

La frontiera dintre Turcia şi Grecia, mii de migranţi continuau să vină cu speranţa de a o traversa, în pofida unor măsuri drastice luate de Atena, ale cărei forţe trag cu gaze lacrimogene şi folosesc tunuri cu apă.

Articolul continuă după reclamă

”De când ne-am deschis frontierele (vineri), numărul celor care s-au îndreptat către Europa a atins sute de mii. În curând acest număr se va exprima în milioane”, a declarat Erdogan într-un dicurs, la Ankara.

Aceste cifre par larg supraevaluate faţă de realitatea observată pe teren de AFP. Sâmbătă seara, ONU a numărat 13.000 de persoane la frontiera greco-turcă.

SOSIRI PE INSULE

Potrivit autorităţilor elene, 1.300 de solicitanţi de azil au reuşit să ajungă pe insulele egeene de duminică dimineaţa până luni dimineaţa. Un băiat a murit luni în largul Insulei Lesbos, în naufragiul unei ambarcaţiuni în care se aflau aproximativ 50 de migranţi.

Ameninţătior, Erdogan a declarat că va menţine ”uşile Europei deschise, vă veţi lua partea de povară”, a declarat în acest discurs la Ankara.

În faţa acestei situaţii şi pentru a-şi arăta solidaritatea, conducătorii instituţiilor europene se duc marţi în zona de frontieră a coastei greceşti, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Iar cancelarul german Angela Merkel a anunţat că se aştepată ca acest acord să fie ”respectat”. Ea urmează să discute luni seara la telefon cu Erdogan, potrivit acestuia din urmă.

Merkel a condus, de partea europeană, negocierile care au condus în martie 2016 la un acord controversat privind migraţia, potrivit căruia Ankara se angaja să lupte împotriva traversărilor ilegale către Grecia în schimbul unui ajutor financiar.

Şeful statului turc urmează, de asemenea, să-l primească luni pe premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui ţară este vecină cu Turcia.

Turcia găzduieşte pe teritoriul său peste patru milioane de refugiaţi şi migranţi, majoritatea sirieni.

Ankara şi-a justificat totodată deschiderea frontierei cu Europa prin incapacitatea sa de a face faţă unui nou val al migraţiei, în contextul în care aproximativ un milion de persoane au fost deplasate de ofensiva regimului sirian în Idleb şi s-au comasat la frontiera turcă.

ÎNTÂLNIRE ERDOGAN-PUTIN

După săptămâni de escaladare, Turcia a anunţat duminică faptul că a lansat o ofensivă de anvergură - intitulată ”Scutul Primăverii” împotriva regimului lui Bashar al-Assad, susţinut de Moscova.

Forţele turce au doborât două avioane şi au ucis câteva zeci de militari. ”Acesta este doar începutul”, a avertizat luni Erdogan.

La rândul său, regimul sirian şi-a afirmat hotărârea de a respinge ofensiva Ankarei, care se va afla în centrul întâlnirii dintre Erdogan şi Putin, joi, la Moscova.

”Voi discuta despre aceste evoluţii cu domnul Putin. Sper că va lua măsurile necesare, precum un armistiţiu, şi că vom găsi o soluţie”, a declarat luni Erdogan.

În contextul în care întâlnirea lui Erdogan cu Putin se anunţă tensionată, Kremlinul a subliniat luni ”marea importanţă” a cooperării între Ankara şi Moscova în Siria, unde războiul s-a soldat cu peste 380.000 de morţi din 2011.

Turcia susţine anumite grupări rebele, iar Rusia susţine regimul lui al-Assad. În pofida intereselor lor divergente, cele două ţări şi-au consolidat parteneriatul în ultimii ani.

Însă această relaţie s-a degradat după ce peste 30 de militari turci au fost ucişi săptămâna trecută în atacuri aeriene atribuite de Ankara regimului, care se declară hotărât să recucerească regiunea Idleb, ultimul bastion rebel şi jihadist din Siria.

La sol, lupte făceau ravagii în zona oraşului strategic Saraqeb, care a trecut în mai multe rânduri de pe mâna unei tabere pe mâna celeilalte în ultimele săptămâni. Potrivit agenţiei siriene oficiale de presă Sana, trupele regimului au intrat luni în acest oraş.

Sursa : news.ro

„Apocalipsa coronavirusului” a ajuns în New York. Oamenii se calcă în picioare în magazine, de teama carantinei, după pr... Talibanii nu vor să discute cu Kabulul în lipsa unui schimb prealabil de prozonieri...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a câștigat concursul Miss World 2025. Cine a reprezentat România
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a câștigat concursul Miss World 2025. Cine a reprezentat România
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană Catine.ro
Momentul uluitor în care un sat întreg dispare după ce un ghețar se prăbușește. Imaginile care dau fiori
Momentul uluitor în care un sat întreg dispare după ce un ghețar se prăbușește. Imaginile care dau fiori
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc despre pace. Ei se pregătesc de război”
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul ei, un actor faimos, sunt în culmea fericirii. FOTO
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii Catine
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri Jurnalul
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște Kudika
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de cei din bătrâni
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de... Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi Observator
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat lucrările pentru devierea pârâului Corund
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat... Gandul
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie CanCan
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic DeParinti
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor: „Dezamăgitor!”
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor:... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »