Antena Căutare

Europenii pregătesc măsuri concertate împotriva noului coronavirus, lumea se ghemuieşte

Europenii pregăteau luni măsuri concertate împotriva pandemiei de covid-19, al cărei bilanţ a depăşit 6.500 de morţi în lume, iar în Europa o ”explozie” a numărului îmbolnăvirilor îndemnă statele să-şi izoleze populaţiile şi să îşi închidă frontierele, relatează AFP.

Parisul a anunţat că măsuri urmau să fie ”finalizate şi anunţate în următoarele ore” cu privire la frontierele externe ale Uniunii Europene (UE), în urma unor discuţii între preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii Consiliului European Charles Michel şi Comsiiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Macron, care urmează să se exprime luni seara, a îndemnat la ”intensificarea coordonării europene şi implementarea rapidă a unor măsuri eficiente şi concertate, mai ales privind frontierele UE”, condamnând totodată ”măsurile unilaterale non-concertate adoptate la frontiere de un anumit număr de state membre UE”.

Premierul italian Giuseppe Conte, a cărui ţară este cel mai grav afectată în Europa, a îndemnat la ”o coordonare europeană” în domeniile sănătăţii şi economiei.

Un summit extraordinar G7 - din care fac parte cele mai industrializate şapte ţări, prezidat în prezent de Statele Unite şi din care fac parte Italia şi Franţa - este prevăzut luni prin videoconferinţă în vederea coordonării luptei împotriva coronavirusului în domeniile sanitar, economic, financiar şi cercetării cu privire la un vaccin şi tratamente.

Articolul continuă după reclamă

Marţi urmează să ainbă loc o reuniune extraodinară a celor 27 de lideri din UE.

În cadrul UE, numeroase ţări încearcă să se protejeze izolându-se tot mai mult, punând în dificultate principiul european al liberei circulaţii.

Luni, Germania a implementat controale la frontierele sale cu cinci ţări - Franţa, Austria, Eleveţia, Danemarca şi Luxemburg.

Restricţii se adaugă unei adevărate cascade de măsuri adoptate în diverse ţări. Şcoli şi universităţi, restaurante, baruri, discoteci şi cinematografe au fost închise aproape peste tot, inclusiv puburile în Irlanda sau bordelurile în Olanda. Lumea sportului este oprită sau cu uşile închise, muzeele rămân închise,iar anularea evenimentelor culturale se multiplică.

LUNE NEAGRĂ PE PIEŢE

Pieţele bursiere reflectau luni această dispoziţie, printr-o lune neagră, în pofida ofensivei băncilor centrale.

Rezerva federală americană (Fed) a scăzut în mod brutal, duminică, nivelul dobânzilor la zero şi a participat cu lovituri de sute de miliarde de dolari la o acţiune mondială concertată, împreună cu alte bănci centrale - din Japonia, Regatul Unit, Canada, Eleveţia -, în vederea aprovizionării lumii cu lichidităţi.

Aceste anunţuri nu au fost suficiente pentru a asigura pieţele, înmărmurite de frica unei recesiuni mondiale în faţa pandemiei care pare să încetinească în ”leagănul” său asiatic, dar care se propagă pe celelalte continente.

UE anticipează o recesiune în 2020 cuprinsă între ”2 şi 2,5%”, a anunţat luni comisarul european însărcinat cu Piaţa Internă Thierry Breton. China a anunţat primul recul alproducţiei industriale din ultimii aproape 30 de ani şi o prăbuşire a vânzărilor cu amănuntul.

Mai multe companii mari şi-au redus puternic activitatea.

Compania austriacă Austrian Airlines urmează, astfel, să-şi suspende toate zborurile regulate începând de joi.

Air France-KLM şi British Airways preconizează, la rândul lor, reduceri ale activităţii în aprilie-mai mai mari de 70%, iar Easyjet avertizează că şi-ar putea bloca la sol ”cea mai mare parte a avioanelor”.

Numărul unu mondial în turism - grupul german TUI, şi-a suspendat majoritatea activităţilor, voiajelor şi croazierelor.

Constructorul italiano-american de automobile Fiat Chrysler îşi închide până la 27 martie ”majoritatea” fabricilor europene, instalate în Italia, Serbia şi Polonia, reprezentând 30-35% din capacitatea sa de producţie, potrivit agenţiei italiene Radiocor.

În întreaga lume, numărul cazurilor de covid-19 înregistrate oficial era luni, la ora 9.00 GMT (11.00, ora României), de 168.250, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.

Boala a ucis 6.501 oameni în total - dintre care 2.335 în Europa - unde contaminările ”explodează”, mai ales în Italia, Spania şi Franţa.

În prezent există mai multe decese înregistrate în lume - 3.288 - decât în China continentală - 3.213 -, care a fost în decembrie punctul de plecare al epidemiei şi cea mai afectată ţară.

Începând de duminică seara, Bahrainul, Ungaria, Guatemala şi Luxemburgul au anunţat primele decese, iar Trinidad şi Tobago primele cazuri.

Italia - 1.809 morţi şi 24.747 de cazuri - nu a ”atins încă vârful” contagiunilor, a avertizat premierul Conte.

A doua cea mai afectată din Europa, Spania - 288 demorţi şi 7.753 de cazuri - şi-a izolat populaţia şi a decretat starea de alertă pe o perioadă de 15 zile.

SITUAŢIE ”FOARTE ÎNGRIJORĂTOARE” ÎN FRANŢA

În Franţa - 127 de morţi, 5.423 de cazuri şi peste 400 de persoane spitalizate în stare gravă -, situaţia ”este foarte îngrijorătoare” şi ”se deteriorează foarte repede”, a avertizat luni directorul general al Sănătăţii Jérôme Salomon - ”numărul de cazuri se dublează zilnic”.

La fel ca Germania, Rusia, Cehia, Argentina, Columbia şi Guatemala şi-au anunţat duminică o închidere totală sau parţială a frontierelor.

Iranul, a treia cea mai afectată ţară din lume, a anuţat luni cel mai mare bilanţ zilnic - cu 129 de decese în plus -, ceea ce creşte numărul total la 853.

”Implorăm pe toată lumea să ia virusul în serios şi să nu călătorească în niciun caz” în ţară, a subliniat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Kianouche Jahanpour.

Un oficial de rang înalt din cadrul Adunării Experţilor, însărcinată cu numirea şi supravegherea liderului suprem, a decedat.

China pare să fi oprit răspândirea virusului, cu doar 16 noi cazuri luni, dintre care 12 ”importate” din străinătate.

În Coreea de Sud a apărut un nou focar de contaminare în legătură cu o biserică, iar o treime dintre cei 135 de credincişi ai Bisericii Grace River Church din Seongnam, situată în aprpiere de Seul, a fost testată pozitiv.

Marocul - 29 de cazuri, un deces - îşi închide de luni toate hamamurile, cafenelele, restaurantele, teatrele, cinematografele şi săile de sport, după ce şi-a suspendat duminică toate zborurile internaţionale. Avioane speciale au fost autorizate să reptrieze turişti europeni blocaţi.

Sursa : news.ro

Italia își înmormântează semenii răpuși de coronavirus. Zeci de sicrie, filmate într-o biserică din Bergamo. Atenție, im... Declarațiile exclusive ale unei românce din Spania: "Militarii te urmăresc până la magazin, te așteapta după ce cum...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
José „Pepe” Mujica, cel mai sărac președinte din lume, a decedat. Cum și-a petrecut viața și ce a declarat în ultimul său interviu
José „Pepe” Mujica, cel mai sărac președinte din lume, a decedat. Cum și-a petrecut viața și ce a declarat...
Beneficiile uleiului de lavandă. Ce spun specialiștii despre acest remediu natural
Beneficiile uleiului de lavandă. Ce spun specialiștii despre acest remediu natural Catine.ro
Cine va moșteni averea de peste 24 de milioane de lire a lui Liam Payne. Artistul a murit fără testament
Cine va moșteni averea de peste 24 de milioane de lire a lui Liam Payne. Artistul a murit fără testament
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 – 23 mai 2025. Soarele va intra în zodia Gemenilor
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 – 23 mai 2025. Soarele va intra în zodia Gemenilor Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce lipsește Mădălina Ghenea de la Festivalul de Film de la Cannes: „Viața are premierele ei”
De ce lipsește Mădălina Ghenea de la Festivalul de Film de la Cannes: „Viața are premierele ei” Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat HelloTaste.ro
Descoperire arheologică unică: A fost găsit cel mai mare tezaur de monede de aur din Epoca Fierului din UK. Cum arată comoara
Descoperire arheologică unică: A fost găsit cel mai mare tezaur de monede de aur din Epoca Fierului din UK. Cum... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 18 mai 2025. Săgetătorii își spun punctul de vedere. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 mai 2025. Săgetătorii își spun punctul de vedere. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale Jurnalul
Angela Gheorghiu transmite un mesaj discret de susținere pentru Nicușor Dan
Angela Gheorghiu transmite un mesaj discret de susținere pentru Nicușor Dan Kudika
Lucrările care se fac în grădină la final de mai. Sfaturi pentru o grădină productivă
Lucrările care se fac în grădină la final de mai. Sfaturi pentru o grădină productivă Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Capitala şi 12 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore. Lapoviță  și ninsori la munte
Capitala şi 12 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore. Lapoviță și ninsori la munte Observator
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
Semnul de circulație care induce în eroare majoritatea șoferilor. Ce înseamnă rombul alb pe fundal albastru, de fapt, și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație care induce în eroare majoritatea șoferilor. Ce înseamnă rombul alb pe fundal albastru, de... Gandul
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui... CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »