Antena Căutare

Guvernul britanic vrea să introducă carantină obligatorie pentru cei care sosesc din străinătate

Guvernul britanic are în vedere să introducă carantina obligatorie pentru cei sosiţi din străinătate în Regatul Unit, potrivit informaţiilor de sâmbătă din presa britanică, în ciuda presiunii crescute pentru a relaxa restricţiile impuse de lupta contra coronavirusului, scrie AFP.

Toate persoanele care sosesc cu avionul, vaporul şi trenul vor rămâne în izolare timp de două săptămâni. Excepţie fac cei care vin din Irlanda vecină, scrie Times.

Verificări vor fi făcute la adresele respective şi sancţiunile posibile vor fi cu amendă de la 1.000 de lire sterline (1.100 de euro) până la expulzare, adaugă jurnaliştii britanici, care precizează că premierul Boris Johnson trebuie să anunţe această măsură duminică.

BBC a anunţat că la sfârşitul lui mai ar trebui să intre în vigoare carantina, citând surse guvernamentale şi organismul transportatorilor aerieni Airlines UK.

"Nu vor exista schimbări spectaculoase peste noapte, vom fi foarte foarte prudenţi când relaxăm restricţiile actuale", a spus vineri ministrul Mediului George Eustice.

Articolul continuă după reclamă

El a anunţat 626 de decese din cauza noului coronavirus, bilnaţul total fiind de 31.241.

Guvernul autonom al Ţării Galilor a anunţat vineri modificări limitate. Galezii vor putea să iasă pentru a face exerciţii mai mult de o dată pe zi, fără a se îndepărta de locuinţă. Magazinele cu obiecte de grădinărit vor fi redeschise şi în curând şi bibliotecile. Dar populaţia este avertizată să continue să lucreze de la domiciliu pe cât posibil.

Sursa: News.ro

Orașul din Europa considerat ”bombă” epidemiologică. Un virusolog celebru, avertisment sumbru: ”Pericolul nu a trecut, o... Vladimir Putin: Rusia este invincibilă atunci când este unită...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile Sambata, 31.05.2025, 12:42
Citește și
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a câștigat concursul Miss World 2025. Cine a reprezentat România
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a câștigat concursul Miss World 2025. Cine a reprezentat România
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări Catine.ro
Momentul uluitor în care un sat întreg dispare după ce un ghețar se prăbușește. Imaginile care dau fiori
Momentul uluitor în care un sat întreg dispare după ce un ghețar se prăbușește. Imaginile care dau fiori
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Putin a ordonat o ploaie de foc asupra unui oraș din Ucraina, ca răzbunare pentru „Pearl Harbour-ul Rusiei”
Putin a ordonat o ploaie de foc asupra unui oraș din Ucraina, ca răzbunare pentru „Pearl Harbour-ul Rusiei” Libertatea.ro
De ce s-a dovedit România mai rezilientă în fața euroscepticismului decât Polonia. Diferențele majore dintre Karol Nawrocki și George Simion
De ce s-a dovedit România mai rezilientă în fața euroscepticismului decât Polonia. Diferențele... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Celebra actriță este ÎNSĂRCINATĂ! Vedeta și soțul ei, un actor faimos, vor deveni părinți. Cei doi formează un cuplu foarte discret
Celebra actriță este ÎNSĂRCINATĂ! Vedeta și soțul ei, un actor faimos, vor deveni părinți. Cei doi formează... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Noi zvonuri despre camera viitorului iPhone au încântat fanii. Ce surpriză ar pregăti Apple
Noi zvonuri despre camera viitorului iPhone au încântat fanii. Ce surpriză ar pregăti Apple useit
Lilibet a împlinit 4 ani. Meghan Markle a marcat momentul cu o imagine rară în care apare fiica sa
Lilibet a împlinit 4 ani. Meghan Markle a marcat momentul cu o imagine rară în care apare fiica sa Catine
Ce rămâne după dezastrul de la Praid: Zona turistică poate fi salvată, dar salina rămâne sub ape
Ce rămâne după dezastrul de la Praid: Zona turistică poate fi salvată, dar salina rămâne sub ape Jurnalul
Am ajuns să îmi doresc să mă înșele. Uite de ce
Am ajuns să îmi doresc să mă înșele. Uite de ce Kudika
7 alimente toxice pe care nu ar trebui niciodată să i le dai câinelui tău, potrivit veterinarilor
7 alimente toxice pe care nu ar trebui niciodată să i le dai câinelui tău, potrivit veterinarilor Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
De unde a pornit trendul păpuşilor Labubu. Cea mai ieftină costă 70 de lei
De unde a pornit trendul păpuşilor Labubu. Cea mai ieftină costă 70 de lei Observator
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic pediatru
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic pediatru MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Cu cât s-au ieftinit apartamentele din Cosmopolis, după crima de sâmbătă. Cât costă o garsonieră și un apartament cu 2 camere, acum
Cu cât s-au ieftinit apartamentele din Cosmopolis, după crima de sâmbătă. Cât costă o garsonieră și un... Gandul
Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în București! Cum va fi vremea în iunie și iulie, potrivit meteorologilor Accuweather
Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în București! Cum va fi vremea în iunie și iulie, potrivit meteorologilor... CanCan
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă DeParinti
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »