Antena Căutare

„Am 800 de tatuaje și nu am voie să intru în baruri”. Cum arată femeia pe care toți o ocolesc atunci când o văd pe stradă

Pe stradă toți o ocolesc, însă cea mai tatuată femeie din Marea Britanie ascunde o poveste tristă. Cum a ajuns Melissa Sloane să aibă 800 de tatuaje și de ce nu poate renunța la acest „viciu”.

Pe stradă, toți se feresc de ea, dar Melissa Sloan ascunde o poveste tristă. Cum a ajuns să fie acoperită complet de tatuaje | Capturi TikTok

Melissa Sloan, din Powys, Țara Galilor, își face câte trei tatuaje pe săptămână, dar nu se aștepta ca pasiunea sa o lase fără prieteni. Tânăra care a fost poreclită „Crayola” spune că desenele de pe piele i-au distrus complet viața socială, deși în spatele acestora se ascunde o poveste tristă de viață.

Pe stradă, toți se feresc de ea, dar Melissa ascunde o poveste tristă. Cum a ajuns să fie acoperită complet de tatuaje

Melissa Sloan este cu siguranță o mamă atipică. Femeia în vârstă de 46 de ani are șapte copii, dar asta nu o oprește din a se tatua de 3 ori pe săptămână. Mai mult, aceasta spune că uneori își face desenele chiar singură cu un aparat cumpărat de pe Internet. Astfel, a reușit să ajună la performanța de a avea 800 de tautaje, împrăștiate pe tot corpul, însă pasiunea ei i-a adus respingerea celor din jur, transmite dailymail.co.uk.

Aceasta a dezvăluit că prinul tatuaj și l-a făcut la vârsta de 20 de ani și de atunci, și-a acoperit aproape întreg corpul, dar și fața cu diverse simboluri. Datorită acestei „trăsături” inedite, ea chiar a primit porecla de Crayola de la prietenii săi, dar între timp, viața ei socială a avut de suferit.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit declarațiilor ei, din cauza înfățișării deosebite pe care o are ea a primit interdicție de a mai intra în anumite baruri. Pasiunea ei i-a adus de asemenea și unele probleme de sănătate, dar în spatele acesteia se află o motivație mai mare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cel mai de temut motociclist, așa cum nu a mai fost văzut până acum. Cum arată înainte să își acopere corpul cu tatuaje

Deși unele tatuaje s-au infectat, iar în unele zone pielea nu s-a cictrizat cum trebuie, susține că nu va renunța să facă asta „până la sfârșitul vieții” pentru că totul a început ca un mod de a depăși traumele trăite în copilărie.

La începutul acestui an, Gavin Sloan, fratele ei mai mare, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru o serie de violuri îngrozitoare și agresiuni sexuale împotriva altor copii.

„Tatuajele mele mă ajută să acopăr cicatricile emoționale pe care Gavin le-a lăsat în urmă”, a spus Melissa. Sunt masca mea și mă ascund de lumea în spatele lor. Dar acum, că el este în închisoare, în sfârșit, pot începe să fiu liberă din nou”, a mai adăugat.

Femeia, mamă a șapte copii, a mai povestit că plângerea ei nu a fost luată în serios de poliție și că el nu a fost niciodată acuzat de presupusele infracțiuni împotriva ei. Melissa și Gavin au crescut în Kidderminster împreună cu mama lor, Doris, și alți doi frați. Melissa fiind cu un an mai mică decât fratele ei.

„Eu și Gavin avem aceeași mamă, dar tați diferiți, dar am fost crescuți ca frate și soră. De mici, am împărțit o baie împreună, așa cum fac frații”, a spus ea. Însă, atunci când Melissa avea 6 ani, lucrurile au luat o întorsătură dureroasă care se poate „citi” astăzi pe pielea ei.

Citește și: Femeia care e judecată pentru că are tot corpul plin de tatuaje a cheltuit o mică avere pe intervenții. Din ce face bani acum

De atunci, însă aceasta și-a întemeiat propria familie, care chiar și-a lăsat semnătura asupra ei, la propriu. De ce mai multe ori, soțul ei în vârstă de 56 de ani este cel care o tatuează acasă, iar doi dintre copiii lor i-au urmat modelul.

Ce înseamnă dacă ai visat un accident de mașină. Semnificația pe care trebuie neapărat s-o afli... A observat ceva mișcându-se lângă el și când a întors capul a observat această creatura ciudată. Ce este...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
Statul jos ar putea micșora creierul, avertizează experții. Cum e posibil și ce poți face
Statul jos ar putea micșora creierul, avertizează experții. Cum e posibil și ce poți face
Cum fluctuează tensiunea arterială dacă mănânci banane în fiecare zi: riscuri și beneficii
Cum fluctuează tensiunea arterială dacă mănânci banane în fiecare zi: riscuri și beneficii Catine.ro
Compartimentul ascuns din mașina de spălat vase. Așa scapi de cele mai multe urme de grăsime
Compartimentul ascuns din mașina de spălat vase. Așa scapi de cele mai multe urme de grăsime
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Românii care și-au tăiat actele de identitate după alegeri au devenit subiectul presei de la Kremlin: „Cer azil în Rusia și îndeamnă la revoluție”
Românii care și-au tăiat actele de identitate după alegeri au devenit subiectul presei de la Kremlin: „Cer azil... Libertatea.ro
Deși a recunoscut înfrângerea, George Simion este nevoit să-și mulțumească alegătorii care vor contestarea alegerilor la CCR. „Și așa este considerat trădător”
Deși a recunoscut înfrângerea, George Simion este nevoit să-și mulțumească alegătorii care vor... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Catrinel Menghia, prezență splendidă la Festivalul de Film de la Cannes. Românca atras toate privirile cu ținuta ei seducătoare. Foto
Catrinel Menghia, prezență splendidă la Festivalul de Film de la Cannes. Românca atras toate privirile cu ținuta... Elle
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO Spynews.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci și orez. Pașii de urmat pentru un gust perfect
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci și orez. Pașii de urmat pentru un gust perfect HelloTaste.ro
Un YouTuber s-a infiltrat în Coreea de Nord printr-un maraton internațional și a rămas uimit de ce a văzut la Phenian
Un YouTuber s-a infiltrat în Coreea de Nord printr-un maraton internațional și a rămas uimit de ce a văzut la... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul lunii iunie 2025. Soarta se schimbă radical pentru acești nativi
Horoscopul lunii iunie 2025. Soarta se schimbă radical pentru acești nativi Catine
Deja-vu politic? Cum ia naștere un grup „balama” în Parlament, pe model UNPR. Progresiștii de ieri, suveraniștii de mâine
Deja-vu politic? Cum ia naștere un grup „balama” în Parlament, pe model UNPR. Progresiștii de ieri,... Jurnalul
Mihaela Botezatu a vorbit despre drama pierderii lui Silviu Prigoană. Cum se simte la 6 luni de la moartea afaceristului
Mihaela Botezatu a vorbit despre drama pierderii lui Silviu Prigoană. Cum se simte la 6 luni de la moartea... Kudika
Cine ar putea deveni primarul interimar al Capitalei. E susținut de Nicușor Dan
Cine ar putea deveni primarul interimar al Capitalei. E susținut de Nicușor Dan Playtech
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată... Redactia.ro
Turist german, prins de poliţişti la Roma cu un artefact antic de 30 kg pe trotineta electrică. Explicaţia tânărului
Turist german, prins de poliţişti la Roma cu un artefact antic de 30 kg pe trotineta electrică. Explicaţia... Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril ProSport
PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025
PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025 Gandul
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Diva a împărțit deja invitațiile
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Diva a... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Muffins cu spanac și brânză sărată, cu gust delicat și proaspăt
Muffins cu spanac și brânză sărată, cu gust delicat și proaspăt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »