Antena Căutare

Cum ar fi arătat, cu adevărat, Iisus Hristos! Imaginea are 1.500 de ani și a fost găsită într-o Biserică abandonată în deșert - FOTO

Un desen vechi de 1.500 de ani ce îl reprezintă pe Iisus Hristos a fost descoperit pe peretele unei Biserici abandonate din deșertul israelian. Aceasta este una dintre cele mai vechi reprezentări ale Fiului lui Dumnezeu.

Un desen vechi de 1.500 de ani ce îl reprezintă pe Iisus Hristos a fost descoperit pe peretele unei Biserici abandonate din deșertul israelian. Aceasta este una dintre cele mai vechi reprezentări ale Fiului lui Dumnezeu.

Piesa de artă religioasă necunoscută până acum a fost găsită într-o biserică bizantină abandonată în deșertul Negev.

Desenul ar fi fost realizat în secolul al XVI-lea, iar experții susțin că acesta dezvăluie ce formă a feței ar fi avut Iisus Hristos. Desenul l-ar reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu în tinerețe, cu părul scurt.

Acest portret al lui Iisus a fost observat pentru prima dată în anii 1920, iar recent a fost reanalizat prin utilizarea unor tehnici moderne.

Articolul continuă după reclamă

Desenul lui Iisus a fost găsit în ruinele satului Shitva ce se află în mijlocul deșertului Negev, la aproximativ 40 de kilometri la sud-vest de orașul Beer Șeva.

Satul a luat ființă în secolul al II-lea și a supraviețuit timp de peste șase secole înainte de a fi abandonat la începutul perioadei islamice.

Studiul acestui desen arată că simpla prezență a acestuia este importantă.

„Chipul lui Iisus Hriston din acest desen este în sine o descoperire importantă. Acesta face parte dintr-o schemă iconografică în care Hristos este reprezentat cu părul scurt – variantă populară în Egipt, Siria și Palestina, dar care a dispărut din arta bizantină ulterioară”, arată cercetarea.

Recent, folosind metode similare cu cele ale poliției și ale criminaliștilor, oamenii de știință britanici în colaborare cu arheologi israelieni au recreat ceea ce pare să fie cea mai precisă imagine a chipului lui Iisus Hristos.

Scrisoare emoționantă a Prințesei Diana, dezvăluită după 23 de ani. Rândurile scrise de ea sunt cutremurătoare: “Lumina ... Astrologul Ioan Burculeț face un anunț înfiorător! Previziuni alarmante pentru România! „Se va întâmpla din nou!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 16 iunie 2025. Cristian a cerut-o în căsătorie pe Maria
Mireasa sezonul 11, 16 iunie 2025. Cristian a cerut-o în căsătorie pe Maria Luni, 16.06.2025, 16:10
Citește și
Mâncarea pe care oamenii o pregătesc de peste 2 milioane de ani. Românii o fac în fiecare iarnă
Mâncarea pe care oamenii o pregătesc de peste 2 milioane de ani. Românii o fac în fiecare iarnă
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Avertisment FBI pentru utilizatorii iPhone și Android. Ce mesaje trebuie să șteargă „de urgență”
Avertisment FBI pentru utilizatorii iPhone și Android. Ce mesaje trebuie să șteargă „de urgență”
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Putin își laudă rachetele hipersonice „de neoprit”, dar SUA le-au doborât. Cât de eficiente sunt aceste arme?
Putin își laudă rachetele hipersonice „de neoprit”, dar SUA le-au doborât. Cât de eficiente sunt aceste arme? Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Ana Bodea și Valentin Butnaru, cel mai cool cuplu de vedete la ELLE New Media AWARDS 2025. Ce ținute au ales cei doi pentru eveniment. Foto
Ana Bodea și Valentin Butnaru, cel mai cool cuplu de vedete la ELLE New Media AWARDS 2025. Ce ținute au ales cei... Elle
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 17 iunie 2025. Taurii sunt mai atenți la bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 iunie 2025. Taurii sunt mai atenți la bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid Jurnalul
Cea mai ușoară plăcintă cu mere - Rețetă simplă de post
Cea mai ușoară plăcintă cu mere - Rețetă simplă de post Kudika
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Cum să crești roșii și castraveți fără pesticide. Truc util și natural pentru a avea o grădină sănătoasă
Cum să crești roșii și castraveți fără pesticide. Truc util și natural pentru a avea o grădină sănătoasă Gandul
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce notă va lua la Bacalaureat 2025
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce... CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat lansarea noului ei album
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat... ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »