Antena Căutare

Flăcări ridicate la cer! Oamenii și-au făcut cruce când au văzut fenomenul bizar (VIDEO)

Mii de oameni au rămas fără cuvinte atunci când flăcări puternice s-au ridicat la cer! Mulți au spus că este vorba despre un semn ce prevestește nenorociri! Ce s-a întâmplat

Mii de oameni au rămas fără cuvinte atunci când flăcări puternice s-au ridicat la cer! Mulți au spus că este vorba despre un semn ce prevestește nenorociri! Ce s-a întâmplat

O tornadă de foc impresionantă s-a format într-un oraş din Australia. În imagini se poate observa momentul în care o flacără uriaşă sub forma unei tornade se ridică la cer.

Fenomenul a fost surprins chiar de un pompier care se încerca să stingă focul. Incendiu de vegetaţie ar putea distruge trei mii de hectare de teren.

Articolul continuă după reclamă

Pentru moment, cel puţin două case au fost transformate în scrum, iar peste 250 de pompieri se luptă cu flăcările mistuitoare.

Așa cum era de așteptat, imaginile au făcut rapid înconjurul lumii și a fost un bun prilej pentru pasionații de fenomene bizare și teorii ale conspirației să facă fel de fel de supoziții cum că avem de-a face cu un semn de rău augur. Totuși, specialiștii spun că fenomenul are o explicație cât se poate de științifică!

Omul al cărui sânge a salvat 2 milioane de vieți! „Mamele bebelușilor salvați nu au știut niciodată!”... Un poliţist din Bacău a oprit circulaţia într-o intersecţie pentru un câine speriat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
Ce se ascunde pe un smartphone din Coreea de Nord. Sistemul care cenzurează utilizatorii în timp real
Ce se ascunde pe un smartphone din Coreea de Nord. Sistemul care cenzurează utilizatorii în timp real
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană Catine.ro
Ce distruge sateliții Starlink ai lui Elon Musk. Experții au dezvăluit cauza reală
Ce distruge sateliții Starlink ai lui Elon Musk. Experții au dezvăluit cauza reală
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc despre pace. Ei se pregătesc de război”
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul ei, un actor faimos, sunt în culmea fericirii. FOTO
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii Catine
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri Jurnalul
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște Kudika
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de cei din bătrâni
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de... Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi Observator
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat lucrările pentru devierea pârâului Corund
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat... Gandul
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie CanCan
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic DeParinti
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor: „Dezamăgitor!”
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor:... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »