Antena Căutare

Primul desen de Gauguin, adjudecat pentru 80.000 de euro

Primul desen al pictorului Paul Gaugain (1848-1903), o acuarelă realizată la vârsta de 17 ani, a fost adjudecat duminică la licitaţie pentru suma de 80.000 de euro, în cadrul unei sesiuni de vânzări organizată la castelul d'Artigny din Montbazon (Indre-et-Loire), potrivit AFP.

Acuarela, datată 1865, a fost cumpărată prin telefon de un industriaş francez, rezident în Elveţia. Semnată "Gaugain. P, 2 iulie 1865", această acuarelă reprezintă un chalet elveţian pe marginea unui lac întins.

Realizat în tuş şi acuarelă pe hârtie Canson, este "primul desen cunoscut" al lui Gauguin, potrivit comisarului de licitaţie Aymeric Rouillac.

Acest tablou, de 39,5 cm lungime şi 25 de cm înălţime, a fost adus în Touraine în toamna anului 2018 de un client pentru o expertiză. Cercetări făcute de doi studenţi la Universitatea din Tours au permis autentificarea tabloului.

Născut în 1848, Paul Gauguin a locuit mai mulţi ani la Orléans. "Acest desen este interesant deoarece răstoarnă teza potrivit căreia Gauguin era un pictor autodidact", a mai spus Aymeric Rouillac.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Trei liceeni din Sibiu vor prezenta, în SUA, o invenție ce va salva mii de vieți! Noi ce putem face pentru ei?... Plasticul biodegradabil a devenit realitate: din ce este făcut...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
Un om s-a lăsat mușcat de șerpi de 200 de ori. Motivul bizar pentru care a ales să recurgă la gestul extrem
Un om s-a lăsat mușcat de șerpi de 200 de ori. Motivul bizar pentru care a ales să recurgă la gestul extrem
Cât de des ar trebui să te speli pe față. Experții în frumusețe vin cu sugestii noi
Cât de des ar trebui să te speli pe față. Experții în frumusețe vin cu sugestii noi Catine.ro
Înălțimea ideală pentru bărbați și femei, potrivit experților. Care sunt cele mai atractive limite
Înălțimea ideală pentru bărbați și femei, potrivit experților. Care sunt cele mai atractive limite
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Pentru prima dată în ultimii 13 ani, majoritatea rușilor nu consideră SUA drept principalul inamic. Cine a luat locul Americii
Pentru prima dată în ultimii 13 ani, majoritatea rușilor nu consideră SUA drept principalul inamic. Cine a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Oana Matache, dezvăluiri despre relația cu Radu Siffredi și planurile de căsătorie: „S-au întâmplat foarte multe lucruri”
Oana Matache, dezvăluiri despre relația cu Radu Siffredi și planurile de căsătorie: „S-au întâmplat foarte... Elle
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute Spynews.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Covorul roșu de la Premiile Tony 2025. Cele mai spectaculoase ținute ale vedetelor de la eveniment
Covorul roșu de la Premiile Tony 2025. Cele mai spectaculoase ținute ale vedetelor de la eveniment Catine
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri Jurnalul
Pe 11 iunie avem prima Lună Plină a verii. Este timpul despărțirii de ceea ce ne-a ținut captivi
Pe 11 iunie avem prima Lună Plină a verii. Este timpul despărțirii de ceea ce ne-a ținut captivi Kudika
Horoscopul zilei de luni, 9 iunie. Zodia care trebuie să fie atentă la cheltuieli
Horoscopul zilei de luni, 9 iunie. Zodia care trebuie să fie atentă la cheltuieli Playtech
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile Redactia.ro
Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda:
Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda: "Absolut fabulos!" Observator
Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet de tip 2 au carențe nutriționale. Ce riscuri are deficitul de vitamine în diabet
Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet de tip 2 au carențe nutriționale. Ce riscuri are deficitul de... MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
O familie a găsit un disc albastru într-o pungă cu chipsuri. Ce era acest obiect, de fapt
O familie a găsit un disc albastru într-o pungă cu chipsuri. Ce era acest obiect, de fapt Gandul
E cod ROȘU în România! Oamenii, sfătuiți să nu iasă din case. Zonele afectate de vijelie
E cod ROȘU în România! Oamenii, sfătuiți să nu iasă din case. Zonele afectate de vijelie CanCan
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic DeParinti
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Compozitorul a cerut daune de peste 100 de milioane de dolari
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Compozitorul a cerut daune de peste 100 de... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »