Antena Căutare

Satul din România în care toți poartă același nume. Locuitorii și-au dat porecle ca să se deosebească

Într-un sat din județul Neamț, toți locuitorii poarta numele „Țepeș”. Ca să se deosebească unii de alții, oamenii au ajuns să își pună porecle.

Galerie
Satul din România în care toți poartă același nume. Locuitorii și-au dat porecle ca să se deosebească | Shutterstock

Comuna Bicazu Ardelean din județul Neamț, cu circa 3.600 de locuitori, are în administrație un mic sat, numit Țepeșeni, cu puțin peste 300 de locuitori, din care 290 poarta numele de „Țepeș”, potrivit Antena 3 CNN.

Citește și: „Valea Rinichiului”, satul în care fiecare localnic și-a vândut un rinichi. Unde se află și de ce au recurs la această metodă

Toți locuitorii unui sat din România au același nume. Se deosebesc prin porecle

Poștașul din Țepeșani spune că la început i-a fost greu să îi găsească pe toți, să îi distingă, dar s-a învățat cu ei după ce aceștia și-au pus unii altora porecle, să fie mai ușor de recunoscut.

Articolul continuă după reclamă

„Ne cam încurcă. Numai după porecle ne mai desparte cumva. Majoritatea e <<Țepeș>> aici. Care au venit căsătoriți nu sunt, doar câteva familii”, a povestit „nenea” Țepeș Toader pentru Antena 3 CNN.

Potrivit legendelor locale, domnitorul Vlad Țepeș s-ar fi refugiat în zona muntoasă. Alții spun că mama acestuia s-ar fi retras la o mănăstire din apropiere. Numele de „Țepeș” dat satului și preluat de săteni a venit în urma vizitei domnitorului și a obiceiului său de a trage în țeapă dușmanii, mai transmite sursa citată.

Un tânăr din sat, pe care îl cheamă „Vlad Țepeș”, a povestit o întâmplare pentru Antena 3 CNN.

Acesta și-a amintit reacția unui angajator din Germania, la care el și verișorul său, „Țepeș” și el, au mers să lucreze. După ce le-a cerut actele de identitate, bărbatul l-a întrebat, în glumă: „Tu ești Dracula?”, cunoscând deja, ca mulți alți străini, celebra legendă a domnitorului român.

„La ora actuală s-au mai împuținat, fiindcă sunt plecați mulți în afară, în Italia, Spania, Germania, tineret, cam mai bine de jumătate, cam trei sferturi totuși. Restul, tot satul, sunt <<Țepeș>>. Se mai fac deosebire datorită faptului că mai au poreclă din inițiale la nume, deci <<Țepeș Bobescu>>, <<Țepeș Greuruși>>, <<Țepeș Nica>>. Avem doar din alte sate (n.r. rude fără numele <<Țepeș>>). Sunt care au venit din Primul Război Mondial cu nume de italieni”, a explicat un alt localnic, mai transmite sursa citată.

Citește și: Locul unde ești plătit cu treizeci de mii de euro pentru a te muta și a trăi acolo. Cât de frumos arată orașul!

Primul om care a făcut transplant de față a dezvăluit că și-a găsit jumătatea! Cum arată femeia cu care s-a căsătorit... Mulți cred despre un bărbat că e adolescent, deși el se apropie de criza vârstei de mijloc. Câți ani are, de fapt...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
Prima mașină zburătoare produsă în masă ajunge pe piață în curând. Ce preț enorm are
Prima mașină zburătoare produsă în masă ajunge pe piață în curând. Ce preț enorm are
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top Catine.ro
O „mare pierdută” ascunsă sub SUA a fost descoperită de un băiat de 13 ani. De ce nu fusese explorată până atunci
O „mare pierdută” ascunsă sub SUA a fost descoperită de un băiat de 13 ani. De ce nu fusese explorată până...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale și reacțiile românilor din comentarii: „Ghinion. De mâine, la muncă!”
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale... Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă alături de Nicușor Dan, care a devenit noul președinte al României. Foto
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă... Elle
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am... Spynews.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur HelloTaste.ro
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025 Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal Jurnalul
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european Kudika
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al... ProSport
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe Gandul
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »