Antena Căutare

Certificat de hadicap cu INCAPACITATE DE MUNCA si venit de 30.000 de lei pentru Augustin Zegrean, presedintele CCR

Augustin Zegrean, presedintele Curtii Constitionale (CCR), are un venit lunar de circa 30.000 de lei, obtinut prin mai multe "artificii". Astfel, judecatorul este, de exemplu, posesorul unui certificat de handicap permanent, nerevizuibil, in timp ce alte persoane in aceeasi situatie sunt obligate, anual, sa treaca prin tot felul de comisii.

Totodata, pe seama acestui certificat de handicap cu incapacitate de munca, in care se precizeaza ca are nevoie de "suport psiho-afectiv", Zegrean s-a pensionat cu zece ani mai devreme. De asemenea, conform unor dezvaluiri facute in emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3, magistratul mai adauga la pensia de vreo 15 milioane lei vechi inca una, pensia de serviciu, ajungand la peste 100 milioane lei vechi. Dar veniturile lui Zegream nu se limiteaza la pensii. La aceasta se mai adauga si salariul de la Curtea Constitionala, plus venituri ca actionar la mai multe societati, in buzunarul lui Augustin Zegrean intrand, lunar, aproape 300 milioane de lei vechi.

Alexandru Atanasiu, fost ministru al muncii, a precizat la "Sinteza zilei" ca handicapul de gradul II de invaliditate, in care se incadreaza presedintele Augustin Zegrean, il exclude de la exercitarea de activitati. Si, evident, in aceste conditii se pune intrebarea daca Augustin Zegream mai poate fi presedinte al Curtii Constitionale.

Alegerile parlamentare, organizate pe 2 decembrie... UPDATE! Traian Basescu isi "face bagajele" pentru intoarcerea la Cotroceni: Decizia CCR a fost citita in Parla...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 17 iunie 2025. Concurenții au  votat un cuplu să doarmă împreună! Ce discuții au fost
Mireasa sezonul 11, 17 iunie 2025. Concurenții au votat un cuplu să doarmă împreună! Ce discuții au fost Marti, 17.06.2025, 16:39
Citește și
Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar. Fostul președinte al României este internat de o săptămână pe secția de terapie intensivă
Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar. Fostul președinte al României este internat de o săptămână pe secția...
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Radu Stroe, fost ministru de Interne, a murit la vârsta de 75 de ani. PNL, mesaj de rămas-bun pentru fostul om politic
Radu Stroe, fost ministru de Interne, a murit la vârsta de 75 de ani. PNL, mesaj de rămas-bun pentru fostul om politic
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar
Pensionarii de lux ai României: reangajați la stat de partide și guvern. Ce venituri încasează lunar Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină a Spaniei
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină... Catine
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid Jurnalul
Luna Nouă în Rac din 25 iunie: Taina începuturilor care vindecă și sădesc iubirea în sufletul a cinci zodii
Luna Nouă în Rac din 25 iunie: Taina începuturilor care vindecă și sădesc iubirea în sufletul a cinci zodii Kudika
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu Gandul
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce notă va lua la Bacalaureat 2025
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce... CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de iubire în fiecare zi”
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de... ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »