Antena Căutare

Ce a spus Volodimir Zelenski în Parlamentul României: „Viitorul nostru e împreună”. Ce a cerut președintele Ucrainei

Volodimir Zelenski a ținut un discurs în fața Parlamentului României, prin care a cerut țării noastre să închidă porturile, să oprească tranzitul navelor către Rusia și să înceteze importurile din Rusia. Președintele Ucrainei a făcut o comparație între situația Ucrainei de acum și situația României din 1989.

Galerie
Volodimir Zelenski a susținut un discurs în fața Parlamentului României | Profimedia

În cadrul discursului susținut în fața parlamentului României, președintele Ucrainei a vorbit despre apropierea dintre cele două popoare, facilitată de bunătatea de care au dat dovadă românii, în raport cu refugiații ucraineni, potrivit news.ro.

Volodimir Zelenski și-a început discursul, arătând imagini cu masacrul de la Bucea, o suburbie a Kievului, unde au fost uciși civili. Ulterior, preșdintele Ucrainei a aminitit de Revoluția prin care a trecut România în 1989, făcând o comparație între situația din comunism a țării noastre și cea a Ucrainei din prezent.

„Poporul român s-a ridicat şi s-a apărat doborând un regim care era inadecvat, pentru că era singura cale”, a spus preşedintele ucrainean”.

„Numele oraşului nostru Bucia este acum pentru totdeauna în istoria mondială. În istoria crimelor de război. În istoria exterminării oamenilor.

Articolul continuă după reclamă

Până în prezent, se cunoaşte de peste 300 de civili torturaţi, împuşcaţi sau ucişi în alt mod la Bucia. Locuitori obişnuiţi ai unui oraş obişnuit din apropiearea Kyivului. Încătuşaţi la spate, împuşcaţi în ceafă sau în ochi şi ucişi pe străzi. Zdrobeau vehiculele civile cu echipamente militare. Cu oameni în ele! Violau femei şi fete...

Şi aceasta este doar începutul anchetei. Nu toate dovezile au fost strânse încă. Nu toate înmormântările au fost încă descoperite. Nu au fost încă inspectate toate subsolurile în care militarii ruşi au torturat oamenii.

Există toate motivele să credem că numărul locuitorilor ucişi din Bucia şi din alte oraşe ucrainene din apropiere va fi mult mai mare decât ceea ce cunoaştem astăzi”, a spus Volodimir Zelenski despre masacrul din Bucia.

Volodimir Zelenski, comparație între Revoluția din 1989 și războiul din Ucraina

„În 1989, Nicolae Ceauşescu şi-a încheiat în sfârşit viaţa. De mulţi ani a fost limpede că acest om îşi pierduseră adecvarea.

Era clar că el, soţia lui, cei apropiaţi de el, „Securitatea” lui trag ţara voastră şi oamenii în jos - spre suferinţă, spre sărăcie, spre izolare nu doar de lume, dar şi de tot cel mai avansat din lume.

Acel regim se baza doar pe intimidare şi represiune, brutalitate şi înşelăciune. Nu era nimic luminos în acesta. Poporul român s-a revoltat şi s-a apărat, s-a salvat. După ce a răsturnat puterea inadecvată.

Pentru că aceasta era singura cale. Ceauşescu, soţia, cei apropiaţi de el şi Securitatea lui nu au putut fi convinşi”, a spus peședintele Ucrainei despre istoria noastră.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Volodimir Zelenski a afirmat că rușii nu se vor opri la Ucraina și că următoarea țintă ar fi Republica Moldova.

„Stimate popor român, împreună trebuie să oprim aceşti oameni inadecvaţi care s-au obişnuit să nu fie pedepsiţi, că li se permite orice. Ucraina nu este ultima ţintă a agresiunii ruseşti, ocupanţii ruşi vor că treacă de Mikolaev ca să ocupe Odesa, iar de la Odesa urmează Moldova. Este fundamental să apărăm independenţa Moldovei, iar asta înseamnă securitatea în întreaga regiune a Dunării, în prezent pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe de est şi a Mării Negre", a declarat el.

Ce cerințe a enumerat Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski a cerut ca România să-și încheie raporturile economice cu Rusia și să facă tot ce poate pentru ca militarii ruşi să răspundă pentru infracţiunile comise pe teritoriul ucrainean.

„Au fost impuse sancţiuni Rusiei pentru acest război. Dar războiul pentru libertatea noastră durează de 40 de zile deja. După 8 ani de război în Donbas.

Aceasta înseamnă că doar sancţiuni nu este suficient.

Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina şi cu întreaga Europă. Pentru a face acest lucru, Rusia trebuie să fie lipsită de toate resursele. În primul rând, financiar şi economic.

Uniunea Europeană trebuie să ajungă în sfârşit la o decizie de principiu şi să închidă porturile pentru navele ruseşti.

Să oprească tranzitul de mărfuri şi orice activitate economică cu Rusia. Limitarea fluxului de bani pentru sursele de energie ruseşti nu are o alternativă.

Se poate discuta care ar trebui să fie formatul: un embargo complet asupra proviziilor sau un program precum „petrol în schimbul produselor alimentare” – dar aceasta este necesar.

Dar nu numai aceasta.

Fiecare politician dintr-o lume democratică trebuie să apere necesitatea de a oferi Ucrainei toate armele necesare. Pentru că pe câmpul de luptă se decide cine va fi învingător în acest război - libertatea sau tirania.

Toţi cei de care depinde acest lucru trebuie să facă tot posibilul pentru a aduce rapid şi inevitabil în faţa justiţiei pe toţi militarii ruşi şi liderii lor care sunt vinovaţi de comiterea crimelor împotriva civililor pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei.

Astăzi, am convenit cu Uniunea Europeană acordarea unui sprijin financiar şi tehnic echipei de investigare Eurojust, a statelor membre ale UE şi Curţii Penale Internaţionale.

Cred că leadership-ul României va fi unul dintre factorii decisivi în restabilirea dreptăţii şi protejarea vieţii normale atât în regiunea noastră, cât şi în Europa în ansamblu”, a spus Volodimir Zelenski.

„Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie pentru a impune dreptatea, sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele de refacere a Ucrainei de după război”, a spus Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski a declarat că viitorul Ucrainei și cel al României este împreună, într-o familie europeană.

„Vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecţie a minorităţilor noastre naţionale, şi a comunităţii româneşti din Ucraina şi a celei ucrainene din România. Viitorul nostru e împreună, într-o familie europeană. Sunt convins că foarte curând voi putea să mă adresez dumneavostră cu mulţumiri pentru întreaga susţinere, susţinerea României pentru intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc foarte mult. Glorie României, glorie Ucrainei!", și-a încheiat discursul Volodimir Zelenski.

Aplicaţia Observator News, record absolut de audienţă în luna martie 2022... (P) Soluții excelente pentru un machiaj de calitate în această primăvară...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
Rezultate Loto 15 mai 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,70 milioane de euro
Rezultate Loto 15 mai 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,70 milioane de euro
Beneficiile uleiului de lavandă. Ce spun specialiștii despre acest remediu natural
Beneficiile uleiului de lavandă. Ce spun specialiștii despre acest remediu natural Catine.ro
(P) 7 semne că jobul tău actual nu te mai împlinește și e timpul să faci o schimbare
(P) 7 semne că jobul tău actual nu te mai împlinește și e timpul să faci o schimbare
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 – 23 mai 2025. Soarele va intra în zodia Gemenilor
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 – 23 mai 2025. Soarele va intra în zodia Gemenilor Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce lipsește Mădălina Ghenea de la Festivalul de Film de la Cannes: „Viața are premierele ei”
De ce lipsește Mădălina Ghenea de la Festivalul de Film de la Cannes: „Viața are premierele ei” Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat HelloTaste.ro
Descoperire arheologică unică: A fost găsit cel mai mare tezaur de monede de aur din Epoca Fierului din UK. Cum arată comoara
Descoperire arheologică unică: A fost găsit cel mai mare tezaur de monede de aur din Epoca Fierului din UK. Cum... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 18 mai 2025. Săgetătorii își spun punctul de vedere. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 mai 2025. Săgetătorii își spun punctul de vedere. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale Jurnalul
Angela Gheorghiu transmite un mesaj discret de susținere pentru Nicușor Dan
Angela Gheorghiu transmite un mesaj discret de susținere pentru Nicușor Dan Kudika
Lucrările care se fac în grădină la final de mai. Sfaturi pentru o grădină productivă
Lucrările care se fac în grădină la final de mai. Sfaturi pentru o grădină productivă Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Capitala şi 12 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore. Lapoviță  și ninsori la munte
Capitala şi 12 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore. Lapoviță și ninsori la munte Observator
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
Semnul de circulație care induce în eroare majoritatea șoferilor. Ce înseamnă rombul alb pe fundal albastru, de fapt, și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație care induce în eroare majoritatea șoferilor. Ce înseamnă rombul alb pe fundal albastru, de... Gandul
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui... CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »