Antena Căutare

Comuna din Arad unde s-a organizat o ceremonie, deși nu s-a inaugurat nimic. S-a tăiat panglica și s-a servit pâine cu sare

Într-o comună din Arad, a avut loc o ceremonie fastuoasă, fără să înceapă, propriu-zis, lucrările pentru rețeaua de canalizare.

Galerie
Comuna din Arad unde s-a organizat o ceremonie, deși nu s-a inaugurat nimic. S-a tăiat panglica și s-a servit pâine cu sare | Captură video Facebook

Evenimentul a avut loc în comuna Livada, jud. Arad, unde au luat parte atât primarul Iosif Bimbo, cât și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Aceștia au fost cei care au tăiat panglica și au servit pâine cu sare, înainte să se înceapă săpăturile pentru a face rețeaua de canalizare în comună, scrie Spotmedia.ro.

Citește și: Prima țară care reintroduce măsuri de siguranță anti-COVID. Numărul de noi cazuri a crescut alarmant la nivel mondial

Comuna din Arad unde s-a organizat o ceremonie, deși nu s-a inaugurat nimic. S-a tăiat panglica și s-a servit pâine cu sare

Autorităţile locale au refuzat banii europeni pentru lucrarea respectivă şi au obţinut fonduri de la buget prin Anghel Saligny, mai scrie sursa citată anterior.

Articolul continuă după reclamă

”Într-o zi deosebită pentru comuna Livada, am avut onoarea să marcăm inaugurarea sistemului de canalizare, un moment de importanță vitală pentru comunitatea noastră. Domnul președinte Iustin Cionca și primarul nostru au tăiat panglica simbolică, marcând astfel începutul unei noi ere pentru locuitorii noștri.

Vezi mai multe ştiri Arad pe observatornews.ro

Le mulțumim din inimă pentru prezența lor și pentru eforturile depuse în sprijinul dezvoltării comunei noastre. Suntem mândri să avem lideri dedicați și implicați în binele comunității noastre. Această realizare este un pas important spre un viitor mai bun și mai curat pentru Livada. Suntem bucuroși să împărtășim acest moment cu toți locuitorii noștri și să vedem cum progresăm împreună”, a transmis Primăria Livada pe pagina de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Recent, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a comentat cele întâmplate, spunând că „nu s-a tăiat panglica la <<nimic>>, ci la finalul unei lupte” cu birocrația din ultimii ani.

„La Livada începe, în sfârșit, canalizarea, și a aflat toată țara!

S-a tăiat panglica după patru ani de luptă cu birocrația, după patru ani de muncă și nemulțumiri, după patru ani de amânare a locuitorilor comunei, să putem începe lucrările la canalizare! Nu s-a tăiat panglica "la nimic", ci la finalul unei lupte; la faptul că, în sfârșit, dorința câtorva sute de familii de la Livada se va împlini! Oamenii și-au dorit canalizare și se face, cu o soluție cât mai rapidă, care le scurtează așteptarea cu câțiva ani!

Anul viitor se vor face branșamentele la toate gospodăriile din Sânleani și urmează apoi casele din Livada, locuite în bună măsură de arădeni care își doresc și au cerut să li se asigure cât mai urgent condiții de viață mai bune.

Eu înțeleg lupta politică, faptul că unii preferă spectacolul și ignoră realizările. Dar o spun și repet: dacă putem ajuta sute de familii să primească ce și-au dorit, nu voi sta deoparte să spun că nu e cazul, de teamă că îi irităm pe cei deranjați că se muncește în județul Arad!”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Conform Special Arad, comuna Livada era înscrisă inițial într-un masterplan al CJ prin care urmează să fie introdusă canalizarea, cu fonduri europene, în mai multe localități din jurul Aradului.

Citește și: Ce a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre testarea în masă a elevilor pentru depistarea de substanțe interzise

Dar primarul Iosif Bimbo a luat decizia să renunțe la participarea în acest proiect și implicit la fondurile europene, pentru a grăbi lucrurile, întrucât se estimează ca proiectul Consiliului Județean să fie implementat peste circa 4-5 ani, scrie Special Arad.

Pentru a face canalizarea pe cont propriu, Primăria Livada a împărțit proiectul în cinci tronsoane. Tăierea panglicii a marcat începerea execuției a trei dintre acestea: canalizarea de pe raza Sânleanului, alipirea cu partea de canalizare din cartierul arădean Grădiște (dinspre strada Vișinului) și doar o parte din Livada.

Costurile pentru un tronson vor fi asigurate din fonduri guvernamentale obținute de Primăria Livada prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny (3 milioane euro) și cofinanțat de Consiliul Județean Arad, iar cheltuielile pentru celelalte două tronsoane ar urma să fie suportate din bugetul comunei Livada.

Întregul proiect ar urma să se ridice la aproximativ 6,6 milioane de euro, mai scrie sursa citată.

Prima țară care reintroduce măsuri de siguranță anti-COVID. Numărul de noi cazuri a crescut alarmant la nivel mondial... Românii vor fi nevoiți să scoată din buzunar mai mulți bani de la 1 ianuarie 2024 pentru anumite produse. Ce se scumpeșt...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 16 iunie 2025. Cristian a cerut-o în căsătorie pe Maria
Mireasa sezonul 11, 16 iunie 2025. Cristian a cerut-o în căsătorie pe Maria Luni, 16.06.2025, 16:10
Citește și
Un elev de 16 ani a uimit  tot Bucureștiul cu gestul său! Nici măcar polițistului nu i-a venit să creadă ce a făcut băiatul
Un elev de 16 ani a uimit  tot Bucureștiul cu gestul său! Nici măcar polițistului nu i-a venit să creadă ce a...
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Cât costă un abonament de șezlong pentru toată vara pe litoralul Mării Negre și ce beneficii sunt incluse în preț
Cât costă un abonament de șezlong pentru toată vara pe litoralul Mării Negre și ce beneficii sunt incluse în...
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Putin își laudă rachetele hipersonice „de neoprit”, dar SUA le-au doborât. Cât de eficiente sunt aceste arme?
Putin își laudă rachetele hipersonice „de neoprit”, dar SUA le-au doborât. Cât de eficiente sunt aceste arme? Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Ana Bodea și Valentin Butnaru, cel mai cool cuplu de vedete la ELLE New Media AWARDS 2025. Ce ținute au ales cei doi pentru eveniment. Foto
Ana Bodea și Valentin Butnaru, cel mai cool cuplu de vedete la ELLE New Media AWARDS 2025. Ce ținute au ales cei... Elle
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 17 iunie 2025. Taurii sunt mai atenți la bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 iunie 2025. Taurii sunt mai atenți la bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid
Directorul Salrom devine țapul ispășitor pentru situația de la Praid Jurnalul
Cea mai ușoară plăcintă cu mere - Rețetă simplă de post
Cea mai ușoară plăcintă cu mere - Rețetă simplă de post Kudika
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor
Horoscop zilnic marţi, Zodia care trebuie să fie sinceră pentru rezolvarea tuturor problemelor Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist
Bugetarii amenință cu greva dacă li se taie sporurile. Economist "E loc mare de reduceri" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Cum să crești roșii și castraveți fără pesticide. Truc util și natural pentru a avea o grădină sănătoasă
Cum să crești roșii și castraveți fără pesticide. Truc util și natural pentru a avea o grădină sănătoasă Gandul
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce notă va lua la Bacalaureat 2025
Cazul lui „Făt-Frumos” din Călărași. A învățat exact 20 de zile pentru toate materiile și știe exact ce... CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat lansarea noului ei album
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat... ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »