Antena Căutare

Nadina Câmpean, jurnalist cu 20 de ani de experiență, la pupitrul Observator 19, în weekend

Începând cu acest weekend, Nadina Câmpean va prezenta, la Antena 1, Observator 19, în fiecare sâmbătă și duminică.

Galerie
Începând cu acest weekend, Nadina Câmpean va prezenta, la Antena 1, Observator 19, în fiecare sâmbătă și duminică | Antena 1

Revenită de curând pe ecrane după o pauză în care s-a dedicat creșterii băiețelului ei, jurnalista a acceptat invitația de a se întoarce în echipa Observator, unde, de altfel, și-a început drumul în presă.

Nadina Câmpean, jurnalist cu 20 de ani de experiență, la pupitrul Observator 19, în weekend

„Vin la Observator cu o experiență de 20 de ani în televiziune, timp în care am învățat ceva nou în fiecare zi, la fiecare breaking news sau ediție specială prezentate. Recunosc că am emoții pentru primul Observator, însă sunt emoțiile de care am nevoie pentru a construi ceva spectaculos și autentic. Sunt foarte entuziasmată de tot ceea ce presupune acest început, mai ales că mă leagă atât de multe de echipa Observator. Am regăsit aici oameni alături de care mi-am început cariera în 2004, cum este Alessandra Stoicescu, care mi-a dat prima pasă de live, și oameni pe care îi știam prin prisma profesionalismului de care au dat dovadă de-a lungul timpului. Suntem deja o echipă și vom fi împreună vocea oamenilor care vor să fie auziți și respectați.” - Nadina Câmpean

Citește și: Alessandra Stoicescu, în top 3 jurnaliști în care românii au cea mai mare încredere

Articolul continuă după reclamă

Nadina Câmpean aduce un boost de expertiză și energie echipei. A debutat ca reporter la Observator în 2004, unde a fost responsabilă de domeniul justiției și a transmis de la evenimente majore. În ultimii 15 ani, a prezentat principalele jurnale de știri și ediții speciale la Antena 3 CNN. În prezent este cadru didactic asociat la SNSPA, unde predă specializarea Broadcasting studenților de la Communication and Emerging Media.

Cu 30 de ani de tradiție, Observator este dedicat construirii celei mai complexe platforme de news 360 de grade din România, cu producții TV, on-line și aplicații adaptate la nevoile tuturor consumatorilor de știri.

Citește și: Observator, premiat la Gala pentru Excelenţă în Jurnalism

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie!

https://observatornews.ro/

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1

https://www.instagram.com/observatorantena1/

https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

(P) Veniturile din salarii au crescut considerabil în ultimii ani... Rezultatele Loto joi, 9 mai 2024. Este pus în joc un report de peste 2,42 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerile de ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
(P) 7 semne că jobul tău actual nu te mai împlinește și e timpul să faci o schimbare
(P) 7 semne că jobul tău actual nu te mai împlinește și e timpul să faci o schimbare
Cum să folosești corect foliile de aluminiu. Sfaturi și recomandări
Cum să folosești corect foliile de aluminiu. Sfaturi și recomandări Catine.ro
Rezultate Loto azi, 15 mai 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 15 mai 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la perfuzie. E cel mai mare rău”
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la... Libertatea.ro
De ce untul, brânza și înghețata ți-ar putea prelungi viața: un epidemiolog de top dezvăluie o descoperire uimitoare
De ce untul, brânza și înghețata ți-ar putea prelungi viața: un epidemiolog de top dezvăluie o... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum sunt afectați de campania electorală: „Încerc să-i feresc cât pot. Cel mic…”
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum... Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat HelloTaste.ro
O studentă cere banii de taxă înapoi, după ce și-a prins profesorul că folosește ChatGPT la curs: „Greșeli de scriere, imagini aiurea”
O studentă cere banii de taxă înapoi, după ce și-a prins profesorul că folosește ChatGPT la curs: „Greșeli... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 17 mai 2025. Berbecii au o energie dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 mai 2025. Berbecii au o energie dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale Jurnalul
Mesajul unui copil diagnosticat cu autism pentru George Simion, după derapajul în direct: Tu nu ai niciuna din aceste calități
Mesajul unui copil diagnosticat cu autism pentru George Simion, după derapajul în direct: Tu nu ai niciuna din... Kudika
Singurul înlocuitor al zahărului recomandat de doctorul Vlad Ciurea. Îl găsești în orice magazin
Singurul înlocuitor al zahărului recomandat de doctorul Vlad Ciurea. Îl găsești în orice magazin Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? Observator
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
De nerecunoscut! Actorul din „Singur Acasă 2” se deplasează într-un scaun cu rotile, la 79 de ani
De nerecunoscut! Actorul din „Singur Acasă 2” se deplasează într-un scaun cu rotile, la 79 de ani Gandul
Piedone, genialul! Cum i-a prins cu minciuna șeful ANPC pe angajații unui restaurant din Delta Dunării
Piedone, genialul! Cum i-a prins cu minciuna șeful ANPC pe angajații unui restaurant din Delta Dunării CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de lansarea unui nou single
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »