Antena Căutare

Contra: Dacă vom vedea o Românie la fel ca în seara asta, nu am nici cel mai mic dubiu că vom câştiga meciul cu Suedia

Selecţionerul Cosmin Contra este convins că România va câştiga meciul cu Suedia dacă jucătorii săi vor arăta aceeaşi determinare ca în meicul cu Norvegia.

Selecţionerul Cosmin Contra este convins că România va câştiga meciul cu Suedia dacă jucătorii săi vor arăta aceeaşi determinare ca în meicul cu Norvegia.

"Cred în această calificare, le-am transmis-o şi băieţilor şi dacă avem această determinare, credeţi-mă că că vom scoate patru puncte din aceste două jocuri şi ne vom califica. Jucătorii nu trebuie să joace pentru mine, trebuie să joace pentru ei. Şi astăzi au jucat pentru ei şi pentru şi pentru cei 30.000 de copii care au venit şi i-au încurajat. Şansele de calificare sunt aceleaşi, ne trebuie doar un egal în Spania. Cum a făcut egal Norvegia şi Suedia, putem să facem şi noi un egal în Spania, cred eu. Prima dată trebuie să ne gândim la meciul cu Suedia, acela este cel mai important. Dacă vom vedea o Românie la fel ca în seara asta, nu am nici cel mai mic dubiu că vom câştiga meciul cu Suedia", a declarat Contra.

El a explicat că Alexandru Mitriţă şi Paul Andton au cerut să fie schimbaţi în timpul meciului şi că nu l-a folosit pe Claudiu Keşeru, deoarece a avut probleme medicale toată săptămâna trecută.

"Mitriţă a cerut schimbarea, s-a pus de două ori pe jos. Eu nu am vrut în niciun fel. Mi-a cerut schimbarea cu şase minute înainte. L-am ţinut pe teren pentru că vedeam că pe spaţiile care s-au creat după deschiderea scorului de către noi Mitriţă era un jucător esenţial. Nu am vrut să-l schimb, l-am ţinut încă cinci minute pe teren, nu am vrut până nu s-a pus pe jos şi a cerut schimbarea. Şi Paul Anron a cerut schimbarea, nu erau schimbări prevăzute, dar a trebuit să le fac pentru că jucătorii au cerut acest lucru. Keşeru a avut în aceste zile nişte probleme medicale, de aceea a jucat doar o jumătate de oră în Insulele Feroe. Acele mici probleme medicale au revenit la golul marcat în Insulele Feroe, a fost incert până ieri şi nu am vrut să risc cu un jucător care a fost nouă zile cu mici probleme medicale", a spsu Contra.

Articolul continuă după reclamă

Selecţionerul le-a mulţumit copiilor prezenţi pe Arena Naţională la meciul cu Norvegia: "Vreau să le mulţumesc din inimă tuturor celor care au organizat aceste excursii, vreau să le mulţumesc profesorilor, probabil că aceşti copii nu au făcut şcoală astăzi şi nu vor face nici mâine şi vreau să le transmit că au fost al XII-lea jucător şi ne pare rău, şi băieţilor le pare rău, că nu am putut să le oferim cele trei puncte. Mă bucur că am putut avea atmosfera asta de la 30.000 de copii. Am avut lacrimi în ochi de la cei 30.000 de copii care au cântat imnul şi e clar că dacă nu te emoţionez la aşa ceva, nu ştiu la ce poţi să te emotionezi."

Contra a dezvăluit că a devenit superstiţios după meciul din Insulle Feroe.

"Nu eram superstiţios înainte, dar am început şi eu cu superstiţiile. Am câştigat în Insulele Feroe stând în trening şi am vrut să rămân în trening. Dacă joacă băieţii aşa, numai in trening stau. Cel mai mult regret că nu am câştigat astăzi şi punctul din Suedia pe care nu îl am obţinut", a precizat tehnicianul.

România a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, marţi, pe Arena Naţională, cu Norvegia, în etapa a VIII-a a Grupei H a preliminariilor Euro-2020. Puşcaş a ratat un penalti, în minutul 52. România rămâne pe locul al treilea al grupei.

Au marcat: Mitriţă '62 / Sorloth '90+2.

În minutul 51, Mitriţă l-a deschis pe Bancu în careul oaspeţilor, iar Berge l-a busculat pe jucătorul Universităţii Craiova. Arbitrul a dictat penalti. Puşcaş a executat lovitura de la 11, dar Jarstein a respins în corner, în minutul 52.

În minutul 64, Florin Andone a trimis balonul cu capul în bară.

La această partidă au asistat 29.854 de copii şi însoţitori ai acestora, după ce UEFA a sancţionat echipa României cu un meci cu porţile închise.

Sursa : news.ro

Bancu: Suntem dezamăgiţi, am făcut o partidă foarte bună... Nedelcearu:Trebuie să batem Suedia şi apoi mergem cu încredere să luăm un punct Spaniei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 18 iunie 2025. Cum organizăm o ședință foto de vară cu aer de vacanță
Super Neatza, 18 iunie 2025. Cum organizăm o ședință foto de vară cu aer de vacanță Miercuri, 18.06.2025, 11:40
Citește și
Imagini de colecție de la cununia religioasă a lui Florinel Coman cu Ioana Timofeciuc. Cei doi au spus „DA” în fața lui Dumnezeu
Imagini de colecție de la cununia religioasă a lui Florinel Coman cu Ioana Timofeciuc. Cei doi au spus „DA” în...
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Cristina Neagu a strălucit la petrecerea organizată în cinstea sa. Apariție rară pentru marea handbalistă
Cristina Neagu a strălucit la petrecerea organizată în cinstea sa. Apariție rară pentru marea handbalistă
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ultimul termen din procesul lui Vlad Pascu. Avocații lui cer reducerea pedepsei: „E ușor să-i dăm 10 ani de închisoare și să acoperim incompetența autorităților”
Ultimul termen din procesul lui Vlad Pascu. Avocații lui cer reducerea pedepsei: „E ușor să-i dăm 10 ani de... Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Violeta Bănică, despre schimbările din viața ei. Urmează să se mute în America. Fiica Andreei Marin a spus ce îi va lipsi cel mai mult din România
Violeta Bănică, despre schimbările din viața ei. Urmează să se mute în America. Fiica Andreei Marin a spus ce... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu caise și crumble. Rețeta unui desert fraged și fructat
Prăjitură cu caise și crumble. Rețeta unui desert fraged și fructat HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină a Spaniei
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină... Catine
Liceenii vor învăța din nou gramatică
Liceenii vor învăța din nou gramatică Jurnalul
Găsește bărbatul pentru care reprezinți o alegere, nu o întâmplare
Găsește bărbatul pentru care reprezinți o alegere, nu o întâmplare Kudika
Anunţul trist al momentului despre Kate! Toţi credeau că este bine, William e devastat. Şi-a anulat evenimentele
Anunţul trist al momentului despre Kate! Toţi credeau că este bine, William e devastat. Şi-a anulat evenimentele Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Mama lui Sebi, ucis în accidentul din 2 Mai, a leşinat în sala de judecată. Pascu, din nou în faţa instanţei
Mama lui Sebi, ucis în accidentul din 2 Mai, a leşinat în sala de judecată. Pascu, din nou în faţa instanţei Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu Gandul
BREAKING | Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a AGRAVAT! Medicii au acționat imediat. Detalii de ultimă oră
BREAKING | Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a AGRAVAT! Medicii au acționat imediat. Detalii de ultimă oră CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Cântăreața a promis că va învinge cancerul la sân
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Cântăreața a promis că va învinge cancerul la sân ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Prăjitura cu găuri și jeleu de cireșe - Poke cake
Prăjitura cu găuri și jeleu de cireșe - Poke cake Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »