Antena Căutare

Novak Djokovic si Rafael Nadal se vor intalni astazi in finala masculina de la US Open

Liderul mondial Novak Djokovic a revenit dupa ce a fost condus cu 2-0 la seturi si a salvat doua mingi de meci pentru a-l invinge pe elvetianul Roger Federer si a se califica in finala de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Nadal l-a depasit pe scotianul Andy Murray.

Dupa o confruntare de trei ore si 51 de minute, care cu siguranta va ramane in istorie, Djokovic s-a impus cu 6-7, 4-6, 6-3, 6-2, 7-5 in fata lui Federer si are sansa de a castiga cel de-al treilea turneu de Grand Slam din acest ani.

„In mod cert, este cea mai mare victorie a anului si, tinand cont de circumstante, una dintre cele mai mari ale carierei. Am fost condus cu doua seturi, Roger controla meciul, juca mai bine, dar in cele din urma am reusit sa revin si sa joc mult mai bine in celelalte trei seturi", a spus Nole la final.

Pentru elvetian, 2011 este primul an dupa 2002 pe care il va incheia fara sa cucereasca macar un titlu de Grand Slam: „Evident, sunt dezamagit, dar numai eu sunt de vina. Am facut totul perfect pana la un punct, dar nu am putut sa termin treaba. Am avut un an dificil, dar nu este prima oara cand se intampla asta".

In ultimul act de la Flushing Meadows, Djokovic il va intalni pe Rafael Nadal, intr-o reeditare a finalei de anul trecut, atunci cand cel care s-a impus a fost ibericul.

Nadal a castigat cu 6-4, 6-2, 3-6, 6-3 intalnirea din semifinale cu Andy Murray, punand capat, inca o data, ambitiilor britanicului de a cuceri un titlu de Grand Slam.

„Am facut cel mai bun meci aici si sunt foarte fericit sa fiu in finala. Foarte important a fost inceputul setului patru, atunci cand Andy a avut o minge de break, dar am reusit sa o salvez", a spus al doilea jucator al lumii.

sursa: antena3

foto: gsp.ro

VIDEO! Barcelona a fost egalata de Sociedad dupa ce a condus cu 2-0... Terek Grozny - Kuban Krasnodar 1-2/ Dan Petrescu, salvat de "dubla" lui Traore...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
David Popovici, din campion mondial în bucătar! A îmbrăcat sorțul și boneta și a gătit pentru copiii din medii defavorizate
David Popovici, din campion mondial în bucătar! A îmbrăcat sorțul și boneta și a gătit pentru copiii din...
Cum fluctuează tensiunea arterială dacă mănânci banane în fiecare zi: riscuri și beneficii
Cum fluctuează tensiunea arterială dacă mănânci banane în fiecare zi: riscuri și beneficii Catine.ro
Sportiva Cătălina Ponor a fost introdusă în Gymnastics Hall of Fame, galeria marilor sportivi. Cum a reacționat gimnasta
Sportiva Cătălina Ponor a fost introdusă în Gymnastics Hall of Fame, galeria marilor sportivi. Cum a reacționat...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Românii care și-au tăiat actele de identitate după alegeri au devenit subiectul presei de la Kremlin: „Cer azil în Rusia și îndeamnă la revoluție”
Românii care și-au tăiat actele de identitate după alegeri au devenit subiectul presei de la Kremlin: „Cer azil... Libertatea.ro
Deși a recunoscut înfrângerea, George Simion este nevoit să-și mulțumească alegătorii care vor contestarea alegerilor la CCR. „Și așa este considerat trădător”
Deși a recunoscut înfrângerea, George Simion este nevoit să-și mulțumească alegătorii care vor... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Catrinel Menghia, prezență splendidă la Festivalul de Film de la Cannes. Românca atras toate privirile cu ținuta ei seducătoare. Foto
Catrinel Menghia, prezență splendidă la Festivalul de Film de la Cannes. Românca atras toate privirile cu ținuta... Elle
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO Spynews.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci și orez. Pașii de urmat pentru un gust perfect
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci și orez. Pașii de urmat pentru un gust perfect HelloTaste.ro
Un YouTuber s-a infiltrat în Coreea de Nord printr-un maraton internațional și a rămas uimit de ce a văzut la Phenian
Un YouTuber s-a infiltrat în Coreea de Nord printr-un maraton internațional și a rămas uimit de ce a văzut la... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul lunii iunie 2025. Soarta se schimbă radical pentru acești nativi
Horoscopul lunii iunie 2025. Soarta se schimbă radical pentru acești nativi Catine
Deja-vu politic? Cum ia naștere un grup „balama” în Parlament, pe model UNPR. Progresiștii de ieri, suveraniștii de mâine
Deja-vu politic? Cum ia naștere un grup „balama” în Parlament, pe model UNPR. Progresiștii de ieri,... Jurnalul
Mihaela Botezatu a vorbit despre drama pierderii lui Silviu Prigoană. Cum se simte la 6 luni de la moartea afaceristului
Mihaela Botezatu a vorbit despre drama pierderii lui Silviu Prigoană. Cum se simte la 6 luni de la moartea... Kudika
Cine ar putea deveni primarul interimar al Capitalei. E susținut de Nicușor Dan
Cine ar putea deveni primarul interimar al Capitalei. E susținut de Nicușor Dan Playtech
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată... Redactia.ro
Turist german, prins de poliţişti la Roma cu un artefact antic de 30 kg pe trotineta electrică. Explicaţia tânărului
Turist german, prins de poliţişti la Roma cu un artefact antic de 30 kg pe trotineta electrică. Explicaţia... Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril ProSport
PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025
PENSII cu 500 lei mai mari pentru acești 463.000 de pensionari din România, începând cu luna iunie 2025 Gandul
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Diva a împărțit deja invitațiile
Ed Sheeran a dezvăluit din greșeală un detaliu important despre nunta Selenei Gomez cu Benny Blanco. Diva a... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Muffins cu spanac și brânză sărată, cu gust delicat și proaspăt
Muffins cu spanac și brânză sărată, cu gust delicat și proaspăt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »