Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 11 ianuarie 2023. Liviu Vârciu a intrat în grevă. Ce a făcut după ce Nea Marin a dispărut

Nea Marin și vedetele au ajuns la sala unde va avea loc spectacolul, însă lucrurile au luat o întorsătură cu totul neașteptată. În lipsa coregrafului, Liviu Vârciu a intrat în rolul său și a încercat să îi organizeze pe colegi.

Galerie
Liviu Vârciu i-a luat locul lui Nea Marin la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, după ce coregraful a plecat la spital. | Antena 1

Nici nu au ajuns bine la restaurant că vedetele au fost luate în primire și au trecut la treabă. Managerul i-a anunțat pe toți că au avut un eveniment cu o seară înainte și nu au apucat să facă ordine, așa că aceasta a fost noua lor sarcină. Când a auzit ce au de făcut Liviu Vârciu a izbucnit și nimeni nu se aștepta la ce a urmat.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 9 ianuarie 2023. Oase s-a accidentat în timpul unei sarcini „murdare”. Reacția Iuliei Albu

Liviu Vârciu a intrat în grevă la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Cum a reacționat când a aflat că Nea Marin a cerut să meargă la spital

„41 de ani, trei copii, cel mai bine vândut album din România și eu debarasez mese de o lună și două săptămâni”, a început să strige Liviu Vârciu revoltat. „Eu nu fac nimic. Mă doare capul, mă doare în gât, m-a luat sinuzita”, a mai adăugat el.

„Nea Marin, trebuie să faceți totul în locul lui, că nu poate acum și e bolnav. Vă rog eu frumos să fiți ascultători, să nu îl mai enervați înainte de spectacol”, a mai spus acesta când a aflat că Nea Marin are nevoie de ajutorul medicilor.

Cu toate acestea, Nea Mărin nu a ținut cont de problemele de sănătate și a încercat să organizeze echipa și să le spună tuturor ce au de făcut. Apoi a plecat direct la spital pentru că starea lui continua să se degradeze.

„Ca să vezi vulpea bătrână cum s-a tirat. Eu urlu aici de jumătate de oră și el s-a tirat fără să simtă nimeni”, a comentat Liviu Vârciu care în lipsa coregrafului și-a luat rolul de șef și a început să le dea directive colegilor.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 9 ianuarie 2023. Eliza Natanticu, în lacrimi din cauza unei sarcini. Ce s-a întâmplat apoi

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

„Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit.

Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 11 ianuarie 2023. Eliza Natanticu, extrem de surprinsă la Cimitirul Vesel: „E bunicu... Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 11 ianuarie 2023. Nea Marin a ajuns la spital cu dureri insuportabile. Ce diagnostic...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 4 iulie 2025. Roberta și Andi, fantasy date senzațional
Mireasa sezonul 11, 4 iulie 2025. Roberta și Andi, fantasy date senzațional Vineri, 04.07.2025, 16:35
Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 6 iulie 2025. Ce echipă a câștigat jocul lui Nea Marin. Ce farsă i-a făcut Andrei
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 6 iulie 2025. Ce echipă a câștigat jocul lui Nea Marin. Ce farsă i-a...
Ce sunt păpușile Labubu și de ce stârnesc controverse. Unii specialiști trag un semnal de alarmă
Ce sunt păpușile Labubu și de ce stârnesc controverse. Unii specialiști trag un semnal de alarmă Catine.ro
Astăzi, de la 20:00, Victor Slav, Selina, Joaquin Bonilla și Melinda se întrec la „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere
Astăzi, de la 20:00, Victor Slav, Selina, Joaquin Bonilla și Melinda se întrec la „Poftiți pe la noi: Poftiți...
Hande Erçel își surprinde fanii cu noi fotografii din vacanță. Vedeta se află la Cannes alături de partenerul Hakan Sabanci
Hande Erçel își surprinde fanii cu noi fotografii din vacanță. Vedeta se află la Cannes alături de partenerul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Stenograme și interceptări din dosarul lui Călin Georgescu indică pregătirea unei lovituri de stat: „Doar eu știu și voi da semnalul”
Stenograme și interceptări din dosarul lui Călin Georgescu indică pregătirea unei lovituri de stat: „Doar eu... Libertatea.ro
Soluția pentru reducerea șpăgilor în vămi, DGAF și ANAF: Toate controalele să fie filmate. „Ideea de a dota inspectorii cu bodycams, cum au polițiștii, este una bună”
Soluția pentru reducerea șpăgilor în vămi, DGAF și ANAF: Toate controalele să fie filmate. „Ideea... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, detalii spectaculoase despre nunta din Veneția estimată la 10 milioane de dolari. Ce vedete au atras privirile. FOTO
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, detalii spectaculoase despre nunta din Veneția estimată la 10 milioane de dolari.... Elle
Iulia Albu a dezvăluit suma pe care a plătit-o pentru noua casă! S-a spus că ar fi costat peste 1 milion de euro, dar adevărul este altul: ”Am negociat”
Iulia Albu a dezvăluit suma pe care a plătit-o pentru noua casă! S-a spus că ar fi costat peste 1 milion de euro,... Spynews.ro
Iulia Vântur a devenit „Lebăda Neagră“! Vedeta, complet transformată în România – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a devenit „Lebăda Neagră“! Vedeta, complet transformată în România – GALERIE FOTO BZI
Câţi bani a luat David Popovici pentru cele trei medalii câștigate la Europenele U23? Suma este dezamăgitoare!
Câţi bani a luat David Popovici pentru cele trei medalii câștigate la Europenele U23? Suma este dezamăgitoare! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pâine rustică cu făină albă și mălai. Rețetă de la bunica
Pâine rustică cu făină albă și mălai. Rețetă de la bunica HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a furat toate privirile la un eveniment, la Taormina. Cum a apărut îmbrăcată pe scenă
Mădălina Ghenea a furat toate privirile la un eveniment, la Taormina. Cum a apărut îmbrăcată pe scenă Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 5 iulie 2025. Balanțele se gândesc la vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 5 iulie 2025. Balanțele se gândesc la vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Cele mai norocoase zodii, în prima săptămână din iulie 2025
Cele mai norocoase zodii, în prima săptămână din iulie 2025 Jurnalul
Iancu Sterp și Denisa Coțolan vor deveni părinți – anunțul emoționant care a topit inimile fanilor
Iancu Sterp și Denisa Coțolan vor deveni părinți – anunțul emoționant care a topit inimile fanilor Kudika
Ce primeşti la all-inclusive în Mamaia? Doi români au plătit aproape 800 de lei pe noaptea de cazare, ce au avut de mâncare
Ce primeşti la all-inclusive în Mamaia? Doi români au plătit aproape 800 de lei pe noaptea de cazare, ce au avut... Playtech
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de  urs
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs Redactia.ro
A vrut să plece în vacanţă în Grecia, dar a rămas fără bani şi fără cazare. Frauda care circulă pe Facebook
A vrut să plece în vacanţă în Grecia, dar a rămas fără bani şi fără cazare. Frauda care circulă pe Facebook Observator
3 boli cu transmitere sexuală care treptat devin incurabile. „Super-gonoreea” rezistentă la antibiotice este tot mai răspândită
3 boli cu transmitere sexuală care treptat devin incurabile. „Super-gonoreea” rezistentă la antibiotice este... MediCOOL
Spätzle cu pui și sos de ciuperci. Rețetă din bucătăria germană și austriacă
Spätzle cu pui și sos de ciuperci. Rețetă din bucătăria germană și austriacă HelloTaste
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare ProSport
Cât costă o ciorbă într-o autoservire din Eforie Sud, în iulie 2025
Cât costă o ciorbă într-o autoservire din Eforie Sud, în iulie 2025 Gandul
Adevărul despre moartea tatălui lui Nicușor Dan. Președintele l-a înmormânat în secret
Adevărul despre moartea tatălui lui Nicușor Dan. Președintele l-a înmormânat în secret CanCan
Parentingul blând poate fi o metodă dificilă pentru anumiți părinți. La ce concluzii au ajuns specialiștii
Parentingul blând poate fi o metodă dificilă pentru anumiți părinți. La ce concluzii au ajuns specialiștii DeParinti
Nicole Scherzinger și-a etalat silueta de invidiat într-un costum de baie minuscul, cu ocazia zilei sale de naștere
Nicole Scherzinger și-a etalat silueta de invidiat într-un costum de baie minuscul, cu ocazia zilei sale de naștere ZUTV
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții UseIT
Fakhfakhina. Rețetă egipteană de salată din fructe
Fakhfakhina. Rețetă egipteană de salată din fructe Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »