Antena Căutare

Alexandra Stan, mărturisiri dureroase despre „relațiile toxice”. De ce a încercat să se sinucidă și ce i-a propus un fost partener

În 2013, Alexandra Stan a fost agresată fizic de impresarul ei care îi era și iubit la acea vreme. De atunci, spune aceasta, nu prea a avut noroc în dragoste și a fost implicată în mai multe „relații toxice”, care și-au lăsat amprenta asupra ei.

Alexandra Stan a vorbit deschis despre motivele pentru care a vrut să-și ia viața, de două ori și cine a salvat-o. Artista a trecut prin momente de coșmar în relațiile pe care le-a avut. | Instagram

Alexandra Stan a fost mereu deschisă cu fanii ei și nu și-a ascuns niciodată sentimentele. Fie că trece prin momente de bucurie sau mai puțin trist, frumoasa artistă împărtășește totul cu cei care o admiră și speră că în acest fel, vor învăța și alții din greșelile ei.

Alexandra Stan a încercat să își ia viața de două ori. Mărturisiri dureroase din viața ei personală

Alexandra Stan și-a deschis, din nou, sufletul de data aceasta în cadrul podcastului găzduit de Mihai Morar. Artista a abordat mai multe subiecte delicate, despre care a mărturisit că nu a mai vorbit niciodată până acum public.

Frumoasa vedetă internațională a vorbit atât despre relațiile sale amoroase pe care le-a avut, de-a lungul timpului, catalogându-le pe majoritatea drept „toxice”, dar și despre momentele de cotitură din viața sa.

Articolul continuă după reclamă

Una dintre relațiile la care s-a referit aceasta este cea cu fostul ei iubit și impresar, Marcel Prodan. Relația lor s-a terminat după ce acesta a agresat-o fizic pe Alexandra Stan, dar se pare că efectele psihologice le mai resimte și astăzi.

Citește și: Hello Chef sezonul 3, 22 mai 2022. Roxana Blenche şi Alexandra Stan au gătit Colțunași

Artista a dezvăluit că în perioada în care forma un cuplu cu Marcel Prodan s-a gândit să se sinucidă, încercând să-ți pună capăt zilelor de două ori, suferind de depresie. Potrivit declarațiilor ei, cel care a salvat-o de la moarte a fost chiar tatăl vedetei, care a găsit-o după ce luase o supradoză de pastile.

„Nu găseam niciun motiv să trăiesc. Mă gândeam să-mi iau viața și chiar am încercat de două ori când eram cu Marcel. E clar că astea nu-s gânduri din lumină, de la Dumnezeu, bune. Eram în Elveția, printre munți, la un concert, și luasem pastile. A venit taică-miu să-mi zică să beau multă apă să vomit. El era tour managerul meu atunci și avea cartela de la cameră”, a povestit Alexandra Stan.

Alexandra Stan, despre propunerea surprinzătoare pe care a primit-o din partea unui fost iubit

După finalul nefericit al relației cu fostul impresar, îndrăgita artistă nu și-a pierdut speranța și a mai avut câteva relații de lungă durată. De asemenea, ea a trecut în revistă și un scurt mariaj cu Emanuel Necatu, care s-a terminat la scurt timp după nuntă.

Citește și: Alexandra Stan, rochia transparentă care a făcut-o să renunțe la sutien. Care a fost reacția fanilor

„Au fost oameni care au venit la tine și s-au prezentat drept salvatori și s-au arătat a fi, de fapt, tot niște abuzatori?”, a fost aceasta întrebată de gazda podacastului.

„O grămadă. Normal. Sunt mulți, mai ales în industria asta. S-a întâmplat asta chiar și cu Emamuel, fostul soț. Fix așa l-am perceput. El zice că nu, că e percepția mea. Dar fix așa s-a prezentat, ca un salvator. Îmi zicea că am foarte mulți oameni în jurul meu care îmi vor răul și el făcea întruna rugăciuni ca să mă ajute.. N-am mai vorbit cu nimeni despre chestia asta, niciodată”, a dezvăluit artista.

„Trezirea a fost când Bogdan a început să îmi propună să ne vedem și cu alte persoane. Eu făcând toate sacrificiile...(..) A trebuit să trec prin toate relațiile toxice ca să îmi dau seama că eu sunt singura care poate să mă facă cea mai fericită. Eu știu cel mai bine ce am nevoie.”, a mai spus Alexandra Stan.

Laurențiu Reghecampf dă de bănuit că urmează o nuntă cu iubita sa, Corina Caciuc. Ce l-a dat de gol... Adevărul spus de Bianca Drăgușanu în legătură cu presupusa sarcină. "Și dacă aș fi, nu aș recunoaște public imediat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile Sambata, 31.05.2025, 12:42
Citește și
Irina Columbeanu, transformare spectaculoasă. Cum s-a prezentat la balul de absolvire a liceului
Irina Columbeanu, transformare spectaculoasă. Cum s-a prezentat la balul de absolvire a liceului
Ce cantitate de cafeină conține matcha, băutura care a câștigat multă popularitate în ultimul timp
Ce cantitate de cafeină conține matcha, băutura care a câștigat multă popularitate în ultimul timp Catine.ro
Hugh Jackman, mesaj misterios pe Instagram după despărțirea de Deborra-Lee Furness. Actrița a cerut oficial divorțul
Hugh Jackman, mesaj misterios pe Instagram după despărțirea de Deborra-Lee Furness. Actrița a cerut oficial...
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26 mai, de la ora 18:00
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească... Libertatea.ro
Șocul unei românce după ce și-a dat seama ce cazare a rezervat pentru un city-break: "Mi-e rușine de cât de proastă am fost"
Șocul unei românce după ce și-a dat seama ce cazare a rezervat pentru un city-break: "Mi-e rușine de... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători cu aceasta:
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători... Elle
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios HelloTaste.ro
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei Jurnalul
Zodiile care vor avea un 2025 de coșmar. Dacă nu ai inima tare, nu citi!
Zodiile care vor avea un 2025 de coșmar. Dacă nu ai inima tare, nu citi! Kudika
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea seama că le crește consumul de energie
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea... Playtech
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost... Redactia.ro
Scandal la bordul unui avion cu ruta Bucureşti-Oslo. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Scandal la bordul unui avion cu ruta Bucureşti-Oslo. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale Observator
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi ProSport
Care sunt, de fapt, pensionarii din România care vor primi 700 de lei în plus, de la 1 iulie 2025
Care sunt, de fapt, pensionarii din România care vor primi 700 de lei în plus, de la 1 iulie 2025 Gandul
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Dinu Maxer, în biserică, după ce a rostit jurământul. S-a căsătorit pentru a doua oară!
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Dinu Maxer, în biserică, după ce a rostit jurământul. S-a căsătorit... CanCan
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți DeParinti
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »