Antena Căutare

Andreea Pirui ar fi fost prinsă drogată la volan, însă ea neagă acuzațiile. Ce declarații a făcut aceasta

Andreea Pirui ar fi fost sub influența substanțelor interzise când conducea mașina personală, în centrul Zalăului, dar vedeta TV neagă acuzația. Iată ce a declarat aceasta, în apărarea ei, în emisiunea Acces Direct de la Antena 1.

Polițiștii de la IPJ Sălaj au oprit-o în trafic pe Andreea Pirui pentru un control de rutină în centrul Zalăului. Totul s-a petrecut puțin după ora 20.00, zilele trecute. Polițiștii au testat-o pe vedeta TV cu aparatul Drug Test, iar rezultatul ar fi fost pozitiv, a scris presa locală, Monitorul de Sălaj.

Ce spune Poliția despre starea în care s-ar fi aflat Andreea Pirui

Conform sursei mai sus menționate, Poliția Sălaj ar fi declarat următoarele: "Polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic o tânără, de 33 de ani, din Zalău, sub influența substanțelor psihoactive. Fapta s-a petrecut pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, în zona centrală. Testul cu aparatul Drugtest a fost pozitiv la THC. Conducătoarei auto i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora".

"Consumul de droguri este interzis prin lege și se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de la 1 la 5 ani. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente".

Ce spune Andreea Pirui despre ce i s-a întâmplat. Vedeta TV neagă acuzațiile

Andreea Pirui a avut o intervenție în direct în emisiunea Acces Direct de la Antena 1, unde a făcut primele declarații. Vedeta TV confirmă că a fost oprită de Poliție, dar susține că a rămas "în stare de șoc" atunci când a aflat că testul THC a ieșit pozitiv.

Aceasta era în mașină cu nepoțica ei, în vârstă de șapte ani, și neagă că ar fi fost drogată.

Andreea Pirui, la Acces Direct: "Mă îndreptam spre mama mea, care locuiește la țară. M-a oprit în trafic Rutiera. Mi-a spus că trebuie să îmi facă un test antidrog, dacă sunt de acord. Am zis că bineînțeles, am fost foarte cooperantă pentru că știam că n-am consumat nimic, niciun fel de substanță. (...) Am stat șase-zece minute, a venit la mașină și mi s-a spus că mi s-a găsit o substanță în corp. (...) THC. Poftim? Nici n-am știut ce înseamnă aia. (...) N-am fumat în viața mea. Nu știu să fumez".

"De trei zile sunt șocată, am plâns, mi-a distrus imaginea", a mai spus aceasta.

În opinia Andreei Pirui, sunt două opțiuni despre ce i s-a întâmplat: ar putea fi "o manevră" ca să îi fie stricată imaginea, a spus aceasta, sau testul a ieșit fals pozitiv dintr-o eroare a aparatului.

Andra Voloș a intrat și ea în direct prin telefon în emisiunea Acces Direct: "Eu sunt șocată, chiar foarte șocată. (...) O cunosc de aproape doi ani pe Andreea. Am fost împreună în emisiuni, la petreceri, am fost la zile de naștere, nu știu, Revelioane, dar niciodată nu am văzut-o consumând chestii de genul sau fumând, nici țigări normale", a spus aceasta.

Rămâne de văzut acum ce se va întâmpla mai departe. Rezultatul probelor biologice recoltate Andreei Pirui va arăta dacă aceasta a consumat sau nu substanțe interzise. O anchetă este în curs de desfășurare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sophia Loren, apariție senzațională la o gală din Los Angeles. Cum arată la 87 de ani cea supranumită "Marylin Monr... Sophie Ellis-Bextor, mărturisiri dureroase din adolescență. Cântăreața a recunoscut că a fost abuzată la 17 ani, de un a...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
O mai știi? Cum arată acum Valeria Lukyanova, fosta femeie Barbie. Merge la sală și oferă cursuri de „întinerire”
O mai știi? Cum arată acum Valeria Lukyanova, fosta femeie Barbie. Merge la sală și oferă cursuri de...
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană Catine.ro
Nicoleta Luciu a slăbit 7 kilograme în trei săptămâni! Cum a reușit. Dieta secretă
Nicoleta Luciu a slăbit 7 kilograme în trei săptămâni! Cum a reușit. Dieta secretă
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc despre pace. Ei se pregătesc de război”
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul ei, un actor faimos, sunt în culmea fericirii. FOTO
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii Catine
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri Jurnalul
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște Kudika
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de cei din bătrâni
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de... Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi Observator
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat lucrările pentru devierea pârâului Corund
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat... Gandul
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie CanCan
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic DeParinti
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor: „Dezamăgitor!”
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor:... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »