Antena Căutare

Cât de mult a crescut Tiago, fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Imagine înduioșătoare cu băiatul în brațele părinților

Adrian Mutu este un tată fericit și împlinit. Acesta se mândrește, ori de câte ori are ocazia, cu cei patru copii ai săi. Iată cât de mult a crescut fiul cel mic al antrenorului de fotbal, Tiago Mutu.

Galerie
Adrian Mutu este un tată fericit și împlinit. Acesta se mândrește, ori de câte ori are ocazia, cu cei patru copii ai săi | Profimedia & Instagram

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că Adrian Mutu este destul de discret când vine vorba de viața personală. Acesta preferă să își țină familia cât mai departe de ochii curioșilor și de luminile reflectoarelor.

În ciuda acestui aspect, antrenorul de fotbal nu ezită să își țină la curent fanii din mediul online cu cele mai importante momente pentru el. De curând, acesta a făcut o postare emoționantă pe contul de Instagram, care a generat o mulțime de like-uri.

Fotbalistul retras din activitate s-a lăsat pozat într-o ipostază adorabilă alături de soția lui, Sandra Mutu, și de fiul lor, Tiago. Prietenii virtuali au fost luați prin surprindere de cât de mult a crescut băiețelul celor doi.

Citește și: Adrian Mutu, confesiuni fără perdea despre trecutul agitat: „Puteam să iau Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”

Articolul continuă după reclamă

Micuțul a atras privirile internauților cu gestul său. Acesta a fost fotografiat în timp ce își strângea părinții în brațe. Un lucru este cert, Tiago are o relație foarte specială cu mama și tatăl lui.

Cum arată acum Tiago, fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Băiatul seamănă mult cu tatăl lui

A fost sărbătoare mare în familia lui Adrian Mutu. Tiago, fiul cel mic al antrenorului de fotbal cu Sandra Mutu, și-a aniversat ziua de naștere. Acesta a împlinit 8 ani.

Așadar, tatăl său nu a uitat să facă o postare specială pentru băiatul său, chiar pe contul de Instagram unde are peste 240 de mii de urmăritori.

„La mulți ani, iubitul meu”, a scris fotbalistul retras din activitate în dreptul postării.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Imaginea a generat o mulțime de mesaje din partea fanilor. Aceștia și-au dorit să-i transmită micuțului Tiago cele mai frumoase urări. De asemenea, Adrian Mutu a fost felicitat pentru familia frumoasă pe care o are.

Citește și: Fata cea mare a lui Adrian Mutu a venit în România. Imagini inedite cu tatăl celebru și Adriana, care seamănă izbitor cu mama ei

„La mulți ani copil minunat!”, „Sunteți minunați! La mulți ani sănătoși!”, „La mulți ani sănătoși și binecuvântați, Tiago! Fii binecuvântat” sau „Să vă trăiască și să fie sănătos!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Ce cadou a primit Tiago de la tatăl său, chiar la vârsta de 8 ani

Adrian Mutu are grijă întotdeauna să își răsfețe fiul și soția. De ziua de naștere a micuțului său, antrenorul de fotbal i-a făcut un cadou neașteptat. Acesta și-a luat familia și a plecat în Dubai, unde i-a oferit băiatului său cel mic o plimbare cu Jet ski-ul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tiago s-a bucurat de momente unice alături de părinții săi, în vacanță. De altfel, Adrian Mutu are întotdeauna timp pentru membrii familiei sale, chiar dacă profesia nu-i permite.

Un lucru este cert, antrenorul de fotbal este un tată model. Acesta se laudă, de fiecare dată, cu familia frumoasă pe care și-a construit-o alături de Sandra Mutu, dar și cu cei trei copii pe care îi are din fostele relații.

Imaginea din copilărie cu Laura Giurcanu care a atras atenția fanilor. Ce poză a postat fosta concurentă America Express... Dan Capatos a primit un diagnostic dur de la medici și trebuie să se opereze. De ce boală suferă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
Tom Cruise nu se uită la bani când vine vorba de Ana de Armas. Suma impresionantă pe care a plătit-o ca să o ducă la aeroport
Tom Cruise nu se uită la bani când vine vorba de Ana de Armas. Suma impresionantă pe care a plătit-o ca să o...
Flori pe care e recomandat să le plantezi în curte ca să alungi căpușele. Așa le poți ține departe de copii și animalele de companie
Flori pe care e recomandat să le plantezi în curte ca să alungi căpușele. Așa le poți ține departe de copii... Catine.ro
Cum arată mama Bellei Santiago. Imaginea rară în care cele două seamănă leit
Cum arată mama Bellei Santiago. Imaginea rară în care cele două seamănă leit
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu băieții lui Silviu Prigoană: „Să îi ierte Dumnezeu”. Ce s-a întâmplat când vedeta și-a sunat copiii, de ziua ei
Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu băieții lui Silviu Prigoană: „Să îi ierte Dumnezeu”. Ce s-a... Libertatea.ro
Probleme grave pe piața muncii din România: Angajații sunt din ce în ce mai nepregătiți și incapabili de adaptare. Ce soluții drastice au găsit angajatorii
Probleme grave pe piața muncii din România: Angajații sunt din ce în ce mai nepregătiți și... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Despărțire neașteptată în showbiz-ul autohton! Celebrul cuplu a anunțat că divorțează după 10 de ani de relație
Despărțire neașteptată în showbiz-ul autohton! Celebrul cuplu a anunțat că divorțează după 10 de ani de... Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau... BZI
INNA și Alexandra Stan, mai mult dezbrăcate pe scenă, la Amsterdam! Publicul a fost în extaz! – GALERIE FOTO / VIDEO
INNA și Alexandra Stan, mai mult dezbrăcate pe scenă, la Amsterdam! Publicul a fost în extaz! – GALERIE... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant
Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant HelloTaste.ro
Simion a fugit de la Camera de Comerţ direct la aeroport, cu bodyguarzii după el. Acolo a sărit din nou coada
Simion a fugit de la Camera de Comerţ direct la aeroport, cu bodyguarzii după el. Acolo a sărit din nou coada Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 10 mai 2025. Peștii se detașează de trecut. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 10 mai 2025. Peștii se detașează de trecut. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Cum arată politica de tip clan a prezidențiabilului AUR, George Simion
Cum arată politica de tip clan a prezidențiabilului AUR, George Simion Jurnalul
Elena Lasconi își anunță public opțiunea de vot: ”Voi vota pentru candidatul faptelor și al drumului proeuropean”
Elena Lasconi își anunță public opțiunea de vot: ”Voi vota pentru candidatul faptelor și al drumului... Kudika
Ce trebuie să faci cu plantele căţărătoare în luna mai. Doar aşa vor creşte viguroase, e un gest banal
Ce trebuie să faci cu plantele căţărătoare în luna mai. Doar aşa vor creşte viguroase, e un gest banal Playtech
Delia a anunțat pe cine va vota în turul.«Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă, să mă scuipați»
Delia a anunțat pe cine va vota în turul.«Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă, să mă scuipați» Redactia.ro
Momentul în care o şoferiţă din Buzău greşeşte o parcare simplă, de două ori. Cum a reacţionat femeia după ce a văzut ce-a făcut
Momentul în care o şoferiţă din Buzău greşeşte o parcare simplă, de două ori. Cum a reacţionat femeia după... Observator
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume” ProSport
FRUCTUL consumat zilnic de milioane de oameni, aliatul redutabil în lupta cu hipertensiunea arterială. Ce spun specialiștii
FRUCTUL consumat zilnic de milioane de oameni, aliatul redutabil în lupta cu hipertensiunea arterială. Ce spun... Gandul
Piedone a rămas fără cuvinte. Unde și-au lăsat ciorapii murdari angajații unui restaurant bucureștean. Șeful ANPC a închis imediat localul
Piedone a rămas fără cuvinte. Unde și-au lăsat ciorapii murdari angajații unui restaurant bucureștean. Șeful... CanCan
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata DeParinti
Demi Lovato alimentează zvonurile conform cărora ar fi apelat la medicamente pentru slăbit. Vedeta a împărtășit o serie de imagini din vacanța ei în Mexic
Demi Lovato alimentează zvonurile conform cărora ar fi apelat la medicamente pentru slăbit. Vedeta a... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară
Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »