Antena Căutare

Cu ce se ocupă fiul Romaniței Iovan la vârsta de 16 ani. De ce urmează să plece în Laponia

Romanița Iovan e foarte mândra de fiul ei, Albert care este un băiat model. Iată ce a spus aceasta despre planurile copilului ei.

Cu ce se ocupă fiul Romaniței Iovan la vârsta de 16 ani. De ce urmează să plece în Laponia | Instagram

Romanița Iovan a vorbit despre fiul ei, Albert și despre pasiunile sale. Iată cu ce se ocupă acesta la 16 ani.

Romanița Iovan, despre fiul ei, Albert. Iată cu ce se ocupă și ce pasiuni are el la 16 ani

Romanița Iovan a vorbit despre relația pe care o are cu fiul ei, Albert:

„E esențială prietenia părinte-copil. Vreau să-mi spună mai ales dacă face ceva rău, pentru că aș fi prima care l-aș putea ajuta. Mai bine să știu, vreau să fie sincer, nu să stea ascuns și să aflu după. Trebuie să cunoască viața. Are prietenii de lungă durată, de toate naționalitățile. Eu sunt femeia care, când termin activitatea, mă bag și la treburile casnice. Dar și Albert mai face. L-am învățat, pentru că nu vreau ca atunci când va sta cu o fată în casă, aceea să-i spună că nu știe să facă nimic, că așa l-am învățat eu. Știe să spele rufe, vase, să pună vasele în mașină, cu detergent. L-am învățat de mic totul”, a spus Romanița pentru Impact.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Romanița Iovan s-a logodit cu iubitul avocat, după 14 ani de relație. Ce spune despre posibilitatea de a face nuntă

Cu ce se ocupă adolescentul:

„Albert e la British School, unde sunt copii de toate naționalitățile, a învățat întâi engleză, gândește în engleză și traduce în română. La 2 ani și opt luni era la creșă. Sistemul britanic îi încurajează să-și descopere aptitudinile și să le dezvolte. Și, pe de altă parte, ei chiar își hotărăsc soarta la o vârstă fragedă. Ei nu dau capacitatea în a opta. În a XI-a, au nouă examene, iar aceste materii sunt hotărâte în clasa a noua. Patru sunt obligatorii, cinci opționale. În mai o să dea examenele, iar la finalul acestui an va hotărî trei dintre materii pe care să le facă în clasa a XII-a și a XIII-a, iar apoi va aplica la ce facultate dorește. Faptul că e pilot, ca și pasiune, dar în același timp e pasionat de tot ce înseamnă design, inginerie și realizarea unei mașini, înseamnă însă că el deja își alege drumul”, a mai spus aceasta pentru sursa citată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Lecția de viață dată de Romanița Iovan fiului ei. “L-am pus să spele haine și-i dădeam 50 ron până a devenit prea scump"

Romanița Iovan și Iulian Gogan s-au logodit. Cei doi au avut parte de un eveniment „ascuns”

Romanița Iovan a explicat cum la cunoscut pe Iulian:

„Pe Iulian l-am cunoscut printr-o cunoștință comună. Aveam nevoie de un sfat juridic. Și așa cum nicio persoană nu apare întâmplător în viața noastră, și relația cu Iulian a fost un astfel de exemplu. Relația noastră a evoluat, în timp, de la consiliere juridică la prietenie și, apoi, la iubire. Drumul pe care îl parcurgem în viață nu este întotdeauna presărat cu flori de mai, dar este important să-ți alegi calea și să înveți, pentru că fiecare pas este o lecție”, a povestit ea pentru viva.ro.

Pepe și soția sa, Yasmine, și-au botezat fiul. Imagini de la petrecerea lui Pepe Junior... Bianca Drășușanu și-a dus fiica la salon pentru o schimbare de look: „Am șuvițe”. Cum arată acum micuța Sofia...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Iubire cu parfum de lavandă | Sezonul 2 | Episodul 59, 30 mai 2025. Romaniţa îl părăseşte pe părintele Ioan
Iubire cu parfum de lavandă | Sezonul 2 | Episodul 59, 30 mai 2025. Romaniţa îl părăseşte pe părintele Ioan Vineri, 30.05.2025, 23:30
Citește și
Kate Middleton, confundată cu asistenta prințului William. Ce replică savuroasă a dat Prințesa de Wales
Kate Middleton, confundată cu asistenta prințului William. Ce replică savuroasă a dat Prințesa de Wales
Ce cantitate de cafeină conține matcha, băutura care a câștigat multă popularitate în ultimul timp
Ce cantitate de cafeină conține matcha, băutura care a câștigat multă popularitate în ultimul timp Catine.ro
Bo Derek, într-o formă de invidiat la 68 de ani. Secretul siluetei care a făcut-o celebră în anii ’70
Bo Derek, într-o formă de invidiat la 68 de ani. Secretul siluetei care a făcut-o celebră în anii ’70
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26 mai, de la ora 18:00
Pe aripile iubirii, o nouă producție turcească plină de emoție și suspans, se vede la Happy Channel, din 26... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească... Libertatea.ro
De ce „luna de miere” a președintelui Nicușor Dan s-ar putea termina mai repede decât se prefigura. „S-a pus singur în situația aceasta”
De ce „luna de miere” a președintelui Nicușor Dan s-ar putea termina mai repede decât se... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători cu aceasta:
CRBL, confesiuni despre relația cu iubita lui, Olga Guțanu. Ce spune artistul despre intenția de a se căsători... Elle
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios HelloTaste.ro
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei
Statul face afaceri trăsnite: Am găsit compania cu 2 angajați, 3 șefi și datorii de 50 de milioane de lei Jurnalul
Ana Bărbosu aduce României bronzul european la gimnastică
Ana Bărbosu aduce României bronzul european la gimnastică Kudika
Planta care a ajuns să coste o avere. Se vinde cu sute de euro kilogramul, dar e ignorată în agricultură
Planta care a ajuns să coste o avere. Se vinde cu sute de euro kilogramul, dar e ignorată în agricultură Playtech
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost... Redactia.ro
Scandal la bordul unui avion cu ruta Bucureşti-Oslo. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Scandal la bordul unui avion cu ruta Bucureşti-Oslo. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale Observator
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de gravă este MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi ProSport
Mai scump decât în Ibiza! Cât costă o noapte de cazare în hotelul lui Gică Hagi din Mamaia
Mai scump decât în Ibiza! Cât costă o noapte de cazare în hotelul lui Gică Hagi din Mamaia Gandul
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Dinu Maxer, în biserică, după ce a rostit jurământul. S-a căsătorit pentru a doua oară!
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Dinu Maxer, în biserică, după ce a rostit jurământul. S-a căsătorit... CanCan
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți DeParinti
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »