Gerard Depardieu a aflat, marți, verdictul în procesul său pentru agresiune sexuală împotriva a două femei în timpul filmărilor pentru filmul Les Volets Verts. Actorul francez, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare, în absenţa sa.
Gerard Depardieu, care a fost reprezentat la audiere de avocatul său, a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a lui Amelie, în prezent în vârstă de 54 de ani, şi a lui Sarah (prenumele schimbat), în vârstă de 34 de ani, scenograf şi, respectiv, asistent regie la filmul Les Volets verts al lui Jean Becker, potrivit Agerpres.
Avocatul lui Gerard Depardieu a anunțat că va face apel împotriva deciziei judecătorești.
Gerard Depardieu a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare
Tribunalul i-a aplicat și o pedeapsă de doi ani de interdicţie şi a dispus înscrierea lui Gerard Depardieu în registrul agresorilor sexuali, la cererea procurorului general.
În martie, în timpul procesului, procurorul a cerut o pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de trei ani şi o amendă de 20.000 de euro pentru actor, considerând că agresiunile denunţate de cele două reclamante au fost într-adevăr „intenţionate”, potrivit bbc.com.
Gerard Depardieu a negat în repetate rânduri faptele: „Nu văd de ce mi-ar plăcea să pipăi o femeie, fundul ei, sânii ei, nu sunt unul care agaţă în metrou”, a declarat el în faţa instanţei.
Gerard Depardieu a recunoscut totuşi că a atins-o pe Amelie, una dintre cele două reclamante, (pentru „a-i face viaţa grea”, a spus el, şi pentru a evita să cadă, pentru a se agăţa de ea), deşi nu a recunoscut niciodată acest lucru în timpul anchetei. De asemenea, actorul în vârstă de 76 de ani a declarat că nu ştia exact ce înseamnă agresiunea sexuală.
Una dintre cele două reclamante, Amelie, decoratoare de platou, a declarat în fața instanței că actorul a pipăit-o pe tot corpul, în timp ce o ținea prinsă între picioare și îi făcea comentarii sexuale explicite: „M-a atins peste tot, inclusiv pe sâni”, a declarat ea în fața instanței. „Eram îngrozită, el râdea”.
A doua reclamantă a declarat că a fost pipăită de Depardieu pe platoul de filmare și pe stradă.
Smaranda, iubita lui Selly, apariție de lux cu o rochie mulată pe trup care a făcut furori. Ținuta depășește 15 000 lei... Andreea Tonciu a primit cadou o mașină de 200 000 de euro. Cum arată bolidul de lux: „E full option, cum e și proprietar...