Antena Căutare

Ioana Năstase s-a decis asupra divorțului de Ilie Nastase. Ce a spus aceasta

Ioana Năstase a anunțat că a revenit la gânduri mai bune în ceea ce-l privește pe soțul ei, fostul mare tenismen, Ilie Năstase.

Galerie
Ioana nastase s-a răzgândit în privința divorțului de Ilie Năstase | Antena 1 & Instagram

După ce a trecut printr-un episod neplăcut, chiar de ziua lui Ilie Năstase, Ioana Năstase s-a gândit că ar fi mai bine să divorțeze de fostul mare tenismen.

Ioana Năstase, despre un divorț de Ilie Năstase: "Am spus că am obosit să mă lupt cu persoanele din jurul lui"

Ulterios, potrivit Libertatea, Ioana Simion neagă că s-ar fi gândit să divorțeze de partenerul ei, și, dimpotrivă, încearcă să îl protejeze de cei care vor să profite de pe urma lui.

Întâmplarea care a dus la suspiciunea că Ioana Năstase ar divorța de Ilie Năsatse a fost aceea că, fix de ziua tenismenului, un tânăr a apărut spunând că este fiul lui Ilie Năstase, moment în care Ioana Năstase și-a pierdut răbdarea și a recționat puternic.

Articolul continuă după reclamă

Citește și:Ce i-a transmis Ioana Năstase soțului, în momentul în care un tânăr s-a prezentat spunând că este fiul fostului mare tenismen

Am spus doar că am obosit un pic luptându-mă cu persoanele din jurul lui Ilie, care apar așa, peste noapte. În rest, nu. Clar (n.r. – un divorț iese din calcul). Nu a fost vorba de niciun divorț, a declarat Ioana Năstase, potrivit sursei menționată.

Citește și:Reacția Ioanei Năstase, după ce fiica lui Ilie Năstase a făcut declaraţii controversate și livrează conținut pentru adulți

Voi știți destul de bine ce s-a întâmplat și cu câteva luni în urmă sau acum un an, mai exact. De atunci am cam deschis și eu ochii cu privire la cei care apar peste noapte cu mângâieri și cu rugămintea: «Știi, vreau să fii tatăl meu, pentru că al meu a murit!».

De ce nu merge la un azil de bătrâni să își ia un tată de acolo? Atât încerc, să îl protejez de persoanele care apar peste noapte fără să le cunosc, care intră cu bocancii în viața lui, a spus Ioana Năstase.

Citește și: Comportamente din cuplu care prezic divorțul. La ce trebuie să fii atentă în căsnicie

El are copiii lui și nu mai e nevoie de alții, așa consider eu, mai ales dacă apar așa, peste noapte.

Și eu aș vrea să fiu fiica nu știu cui. El are o familie și sper să înțeleagă acest lucru, să selecteze oamenii. Nu știu dacă el a înțeles că eu simt întotdeauna.

Datorită credinței și datorită faptului că am trăit frumos și curat, chiar simt oamenii. Altfel nu aș interveni. Eu stau în banca mea, a mai spus Ioana Năstase, potrivit aceleiași surse.

Cum a reușit Ilona Brezoianu să slăbească rapid 4 kilograme. Ce dietă a ajutat-o cel mai bine... Adriana Bahmuțeanu a ajuns în fața altarului cu noul iubit. Cine e și cu ce se ocupă George...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
Jamie Lee Curtis, regret enorm după 41 de ani. Operația estetică pe care își dorește să nu o fi făcut
Jamie Lee Curtis, regret enorm după 41 de ani. Operația estetică pe care își dorește să nu o fi făcut
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top Catine.ro
Jennifer Lopez s-a accidentat la față în timpul repetițiilor. Imaginile postate de vedetă
Jennifer Lopez s-a accidentat la față în timpul repetițiilor. Imaginile postate de vedetă
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale și reacțiile românilor din comentarii: „Ghinion. De mâine, la muncă!”
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale... Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă alături de Nicușor Dan, care a devenit noul președinte al României. Foto
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă... Elle
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am... Spynews.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur HelloTaste.ro
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025 Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal Jurnalul
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european Kudika
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al... ProSport
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe Gandul
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »