Antena Căutare

(P) Învață să fotografiezi. Oricând. Oriunde. Pe orice dispozitiv

Raul Jichici și-a lansat primul curs de fotografie la care a muncit mai bine de un an de zile. În mod normal, practica fotografia de peisaj, natură, arhitectură și scoate mereu cadre incredibile. De asemenea, Raul călătorește foarte mult și ne arată prin talentul său fotografii din toată lumea.

Raul Jichici și-a lansat primul curs de fotografie | jichici.ro

Raul Jichici și-a lansat primul curs de fotografie la care a muncit mai bine de un an de zile. În mod normal, practica fotografia de peisaj, natură, arhitectură și scoate mereu cadre incredibile. De asemenea, Raul călătorește foarte mult și ne arată prin talentul său fotografii din toată lumea.

“Camerele telefoanelor din ziua de azi pot scoate fotografii chiar mai bune decât unele aparate de fotografiat, iar atâta timp cât spune o poveste, aceea e o fotografie bună. ”

Vei învăța totul despre alegerea echipamentelor, setările camerei, reguli de compoziție, tehnică, creativitate, fotografiere și fimare cu drona, întreg procesul de editare în Lightroom și Photoshop, fotografierea și editarea pe Telefon în Lightroom Mobile.

Probabil unora dintre voi nu le pasă de Social Media și nu doresc deloc o carieră în fotografie, însă tuturor ne place să facem fotografii pentru a le împărtăși familiei și prietenilor sau pentru a le posta pe Instagram & Facebook.

Articolul continuă după reclamă

Vei învăța să profiți la maximum de toate instrumentele pe care le ai, de la setările telefonului/camerei, până la întregul proces de editare al fotografiilor realizate.

“Pentru a te asigura că fotografiile pe care le postezi pe feed sau le pui pe perete sunt cele mai bune fotografii pe care le-ai fi putut face și edita, iți pun la dispoziție Masterclass-ul meu de Fotografie.”

Raul are și un video de promovare care arată excepțional:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

https://www.youtube.com/watch?v=9HVnZ7X81js

Ce te va învăța concret Raul Jichici în acest curs de fotografie Online:

• să fotografiezi și să editezi cu telefonul

• să fotografiezi cu DSLR-ul

• să editezi în Lightroom și Photoshop

• să fotografiezi și să filmezi cu drona

• vei avea acces la grupul lui privat de Facebook

• prin înscrierea în curs vei avea șansa să câștigi prin tragere la sorți un workshop de fotografie în Bali anul acesta

• în plus, primești toate Preset-urile create de Raul Jichici pentru editarea pe Telefon & Desktop

Înscrie-te în acest curs de fotografie acum !

Alina Ceușan:

“Descoperiți Masterclass-ul de fotografie al lui Raul Jichici. Inspirați-vă de la unul dintre cei mai influenți oameni din industria fotografiei, omul din spatele multor proiecte personale precum: Dubai Travel Video, campanii în Sri Lanka, ArtCastleWedding și multe altele. Dacă vrei să investești în tine și să crești în această industrie, aceasta este cea mai bună șansă de a face acest lucru sau semnul pe care l-ai așteptat.”

CUPRINS MODULE:

1. CUM AM ÎNCEPUT EU

Totul are un început! Iar ceea ce îmi doresc eu prin acest curs de fotografie este să iți ofer absolut tot ce am învățat eu în ultimii 7 ani , salvandu-ți astfel timp prețios, fără să mai verzi zile, luni sau ani căutând prin tutoriale pe YouTube.

2. LUCRURI PE CARE MI-AȘ FI DORIT SĂ LE ȘTIU

Voi împărtăși cu voi acele lucruri pe care eu unul mi–aș fi dorit să le stiu în momentul când m-am apucat de fotografie.

3. CUM ALEGI ECHIPAMENTELE

Faptul că ai cel mai bun și mai scump aparat, nu înseamnă că vei fi și cel mai bun fotograf. Echipamentele trebuie privite ca niște unelte care te ajută să progresezi.

4. CE AM EU ÎN RUCSAC

În acest modul iți voi arăta ce conține rucsacul meu în toate călătoriile mele.

5. PARTEA TEHNICĂ

Te voi învăța cele mai importante setări din întreaga suită de funcții și butoane, pe care la un moment dat le vei putea face, fară să te mai gândești măcar la ele.

6. COMPOZIȚIA

Din punctul meu de vedere, compoziția este unul dintre cei mai importanți pași către o fotografie reușită, fiind ca o hartă care iți ghidează ochii și adaugă interes vizual fotografiei. Când privești o fotografie fară compoziție, ochilor le ia prea mult timp să găsească subiectul, însă când privești una compusă corect, îl vei identifica imediat, iar creierului îi place asta.

7. PARTEA CREATIVĂ

Există foarte mulți fotografi, însă nu atât de mulți fotografi buni. Iar secretul acestor mari fotografi este stilul și consistența lor individuală.

8. RĂSĂRIT LA TERASELE DE OREZ TEGALLALANG

În acest modul te voi lua cu mine la răsărit pe plantațiile de orez din Tegallalang, unul dintre locurile mele preferate din Bali.

9. FOTOGRAFIEREA UNUI APUS PE STRĂZILE BARCELONEI

Pe lângă fotografierea unui apus de soare în Barcelona, îți voi arăta și ce să nu faci atunci când zbori cu drona într-un oraș mare.

10. EDITAREA FOTOGRAFIILOR ÎN LIGHTROOM

Îmi aduc aminte când am deschis eu Lightroom pentru prima dată pe computer, m-am speriat când am văzut atâtea butoane, însă cu trecerea timpului am realizat că totul este atât de simplu, intuitiv și bine structurat iar majoritatea uneltelor au un rol atât de important în procesarea fotografiilor. În acest curs de fotografie vei vedea cum editez eu 15 fotografii în Lightroom

11. EDITAREA FOTOGRAFIILOR ÎN PHOTOSHOP

La capitolul Photoshop iți voi arăta intreg workflow-ul meu de lucru cu cele mai simple și mai importante unelte, dar și Tips & Tricks-urile mele

12. ZBOR CU DRONA LA KARANG BOMA CLIFF - BALI

În acest modul te voi învăța cum să pilotezi și să fotografiezi cu drona + tehnici de filmare

– Compoziție

– Fotografiere în modul Panoramic

– Fotografiere RAW vs JPG

– Cum să filmezi cu drona + Tehnici de zbor

13. FOTOGRAFIEREA CU TELEFONUL - CASCADA TUKAD CEPUNG

Cea mai bună cameră de fotografiat este cea pe care o poți avea mereu asupra ta, iar de cele mai multe ori, aceasta este chiar telefonul.

14. FOTOGRAFIEREA CU TELEFONUL - APUS LA PIGSTONE BEACH

Camerele telefoanelor din ziua de azi pot scoate fotografii chiar mai bune decât unele aparate de fotografiat, iar atâta timp cât spune o poveste, aceea e o fotografie bună.

15. EDITAREA FOTOGRAFIILOR PE TELEFON ÎN LIGHTROOM

În acest modul vei vedea cum editez cu Preset-urile mele pe telefon în aplicația gratuită Lightroom Mobile.

Majoritatea cursurilor de fotografie din România au prețuri ce pornesc de la 1500 RON, însă Masterclass de Fotografie este acum la doar 497 RON. Accesul în acest curs este pe viață, putând să îl parcurgi ori de câte ori dorești.

Înscrie-te în acest Masterclass de Fotografie și poți fi norocosul câștigător al unui Workshop de Fotografie cu Raul Jichici, de 15 zile în Bali în 2021 sau 2022.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Cum putem să prevenim răcelile Sambata, 31.05.2025, 12:42
Citește și
(P) Cum se face desertul
(P) Cum se face desertul "Alba ca Zăpada" - Este o prajitura care te cucereste instant
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări Catine.ro
Ce sume de bani vor să cheltuie românii în vacanțe. Unii se gândesc să facă împrumuturi bancare
Ce sume de bani vor să cheltuie românii în vacanțe. Unii se gândesc să facă împrumuturi bancare
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Putin a ordonat o ploaie de foc asupra unui oraș din Ucraina, ca răzbunare pentru „Pearl Harbour-ul Rusiei”
Putin a ordonat o ploaie de foc asupra unui oraș din Ucraina, ca răzbunare pentru „Pearl Harbour-ul Rusiei” Libertatea.ro
De ce s-a dovedit România mai rezilientă în fața euroscepticismului decât Polonia. Diferențele majore dintre Karol Nawrocki și George Simion
De ce s-a dovedit România mai rezilientă în fața euroscepticismului decât Polonia. Diferențele... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Celebra actriță este ÎNSĂRCINATĂ! Vedeta și soțul ei, un actor faimos, vor deveni părinți. Cei doi formează un cuplu foarte discret
Celebra actriță este ÎNSĂRCINATĂ! Vedeta și soțul ei, un actor faimos, vor deveni părinți. Cei doi formează... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Noi zvonuri despre camera viitorului iPhone au încântat fanii. Ce surpriză ar pregăti Apple
Noi zvonuri despre camera viitorului iPhone au încântat fanii. Ce surpriză ar pregăti Apple useit
Lilibet a împlinit 4 ani. Meghan Markle a marcat momentul cu o imagine rară în care apare fiica sa
Lilibet a împlinit 4 ani. Meghan Markle a marcat momentul cu o imagine rară în care apare fiica sa Catine
Ce rămâne după dezastrul de la Praid: Zona turistică poate fi salvată, dar salina rămâne sub ape
Ce rămâne după dezastrul de la Praid: Zona turistică poate fi salvată, dar salina rămâne sub ape Jurnalul
Am ajuns să îmi doresc să mă înșele. Uite de ce
Am ajuns să îmi doresc să mă înșele. Uite de ce Kudika
7 alimente toxice pe care nu ar trebui niciodată să i le dai câinelui tău, potrivit veterinarilor
7 alimente toxice pe care nu ar trebui niciodată să i le dai câinelui tău, potrivit veterinarilor Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
De unde a pornit trendul păpuşilor Labubu. Cea mai ieftină costă 70 de lei
De unde a pornit trendul păpuşilor Labubu. Cea mai ieftină costă 70 de lei Observator
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic pediatru
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic pediatru MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Cu cât s-au ieftinit apartamentele din Cosmopolis, după crima de sâmbătă. Cât costă o garsonieră și un apartament cu 2 camere, acum
Cu cât s-au ieftinit apartamentele din Cosmopolis, după crima de sâmbătă. Cât costă o garsonieră și un... Gandul
Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în București! Cum va fi vremea în iunie și iulie, potrivit meteorologilor Accuweather
Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva în București! Cum va fi vremea în iunie și iulie, potrivit meteorologilor... CanCan
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă DeParinti
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație
Cardi B a postat o fotografie senzuală cu noul ei iubit. Cei doi îndrăgostiți au sărbătorit șase luni de relație ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »