Antena Căutare

Antena 1 a început filmările pentru un nou serial original semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Antena 1 anunţă începerea filmărilor pentru un nou serial original românesc, semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Producţia aduce în prim plan o poveste emoţionantă, în care personaje complexe și puternic conturate își caută drumul spre inima privitorului.

Antena 1 anunţă începerea filmărilor pentru un nou serial original românesc, semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Antena 1

Conceptul echilibrează partea unică și originală a premisei - testul ADN care declanșează intriga – cu partea umană, ce e dincolo de știință. Din distribuţia serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune, ce vor fi dezvăluite în perioada următoare.

Citește și: Eric Aradits, dezvăluiri despre rolul în serialul Iubire cu parfum de lavandă. Ce sfaturi a primit de la tatăl său | Exclusiv

Povestea serialului „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” aduce în atenţia telespectatorilor o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, care în urma unui test genetic îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin. Guvernat în egală măsură de putere şi sensibilitate, serialul atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulţi le-ar dori îngropate în uitare.

Ce spune Ruxandra Ion despre noul serial original de la Antena 1 - Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Articolul continuă după reclamă

Ruxandra Ion, producătorul general „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” mărturiseşte: „Pot să vă spun un secret… când am decis să facem un serial original, <Ana> a fost povestea cu care am pornit la drum, dar pentru că în televiziune pot apărea şi lucruri neprevăzute… am început întâi filmările pentru „Iubire cu parfum de lavandă”, la rândul lui un proiect original… Revenind la <Ana>, ideea mi-a venit pornind de la un test ADN produs de o firmă americană, pe care l-am făcut în glumă şi pentru distracţie. Însă pentru un copil abandonat, o astfel de experienţă îi poate îndeplini cel mai mare vis, acela de a-şi găsi mama. În tot timpul ăsta, <Ana> a crescut, layer cu layer şi poveste cu poveste, iar acum e gata să vină în faţa voastră… să vă arate o poveste de care poate aţi auzit, o poveste impresionantă despre o fată care nu vrea decât să fie iubită şi pe care vă garantez că o veţi iubi, când o veţi cunoaşte!”.

Citește și: Juno semnează piesa de generic pentru noul serial original Iubire cu parfum de lavandă de la Antena 1

La rândul lor, scenariştii proiectului, Radu Grigore, Bianca Mina şi Raluca Mănescu, dezvăluie: „<Ana> este un copil frumos… care s-a născut din multă muncă şi nopţi nedormite. Când am pornit la drum, ştiam că vrem să vorbim despre trecutul trist al României postrevoluţionare, şi anume, despre adopţiile ilegale care ne-au făcut subiect de ştiri în jurul lumii. Deşi pare că e o poveste românească, <Ana> este de fapt ceva universal… în toate ţările sunt copii abandonaţi care caută iubirea… <Ana> e doar una dintre acele poveşti!”.

Filmările pentru serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” sunt în plină desfăşurare, iar din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune, ce vor fi dezvăluite în perioada următoare.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
Cine este, de fapt, tatăl faimos al actriței Ilinca Gheorghiu din serialul
Cine este, de fapt, tatăl faimos al actriței Ilinca Gheorghiu din serialul "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN"
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti Catine.ro
Actrița Reka Kovacs, ipostazele neașteptate în care fanii nu au văzut-o până acum. Cum arăta când se poza sexy
Actrița Reka Kovacs, ipostazele neașteptate în care fanii nu au văzut-o până acum. Cum arăta când se poza sexy
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la perfuzie. E cel mai mare rău”
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la... Libertatea.ro
Final imprevizibil între Nicușor Dan și George Simion: „Marja de eroare este foarte mare”. Se așteaptă participare masivă la vot
Final imprevizibil între Nicușor Dan și George Simion: „Marja de eroare este foarte mare”. Se... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum sunt afectați de campania electorală: „Încerc să-i feresc cât pot. Cel mic…”
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum... Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi noi cu usturoi și cimbrișor. O garnitură simplă și rapidă
Cartofi noi cu usturoi și cimbrișor. O garnitură simplă și rapidă HelloTaste.ro
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e autist săracul”
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 16 mai 2025. Capricornii sunt mai calmi. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 16 mai 2025. Capricornii sunt mai calmi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Judecătorii din Ploiești lovesc din nou: aprobă un proces „Turul 2 înapoi”, după alegerile de duminică
Judecătorii din Ploiești lovesc din nou: aprobă un proces „Turul 2 înapoi”, după alegerile de duminică Jurnalul
Trei zodii care pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 19-26 mai: chemarea divină a destinului în dragoste
Trei zodii care pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 19-26 mai: chemarea divină a destinului în dragoste Kudika
Horoscopul runelor pentru weekend. De la mesaje despre noi începuturi, până la avertismente legate de decizii pripite
Horoscopul runelor pentru weekend. De la mesaje despre noi începuturi, până la avertismente legate de decizii pripite Playtech
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în... Redactia.ro
Un nigerian din Cluj, care se dădea drept medic,
Un nigerian din Cluj, care se dădea drept medic, "a cucerit" patru pensionare şi le-a păcălit să îi ofere... Observator
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
De ce a murit Cristina DELEANU, soția lui Eugen Cristea. Sfârșit tulburător! „Îmi pare rău că ...”
De ce a murit Cristina DELEANU, soția lui Eugen Cristea. Sfârșit tulburător! „Îmi pare rău că ...” Gandul
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și...' 😢
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză... CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de lansarea unui nou single
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »