Antena Căutare

Meteo weekend, 2-3 mai 2020. Temperaturi ridicate și ploi slabe în aproape toată țara

Meteo weekend, 2-3 mai 2020. Vremea se mai încălzeşte în acest weekend, după care se va răci. Astfel, valorile termice se vor situa sub cele normale pentru perioada calendaristică în care ne aflăm.

Meteo weekend, 2-3 mai 2020. Temepraturi ridicate și soare în apropae toată țara

Meteo weekend, 2-3 mai 2020, SÂMBĂTĂ

Maximele vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade Celsius. Cerul va fi variabil şi mai sunt prognozate ploi în vest, centru şi nord iar vântul va avea intensificări locale în aceste zone, potrivit Mediafax.

Meteo weekend, 2-3 mai 2020, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

La noapte cerul va fi variabil iar în vest, centru şi nord mai sunt posibile ploi slabe. În zonele joase din sudul ţării sunt condiţii de ceaţă pe parcursul nopţii şi spre dimineaţă. Minimele termice vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade.

Articolul continuă după reclamă

Meteo 1 mai 2020. Vreme rea vine în România cu ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină

Meteo weekend, 2-3 mai 2020, DUMINICĂ

Mâine, valorile termice vor continua să crească iar vremea devine mai caldă decât normalul perioadei în majoritatea zonelor.

Maximele vor ajunge la 21 de grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade. Cerul va fi variabil, va mai ploua slab în vest, nord-vest şi centru. Dimineaţa şi noaptea, în estul ţării, vor fi condiţii de ceaţă.

Horoscop 1 mai 2020. Distracție și surprize în dragoste! O zodie trebuie să fie foarte atentă la un eveniment care se va petrece

Meteo weekend, 2-3 mai 2020, BUCUREȘTI

Temperaturile cresc şi în Capitală în acest week-end, iar cerul va fi variabil mai mult senin. Astăzi maxima va fi de 14 grade, iar mâine va ajunge la 18 grade Celsius. Vântul va sufla slab şi moderat, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Luni, vremea va fi mai caldă, cu o maximă de 22 de grade şi cer variabil. Seara şi noapte vor fi condiţii de ploaie slabă.

Meteo weekend, 2-3 mai 2020, MUNTE

Horoscop weekend, 2-3 mai 2020. Surprizele se țin lanț, ascultă sfaturile noastre pentru a avea parte de cele mai frumoase întâmplări

În zonele montane mai sunt condiţii de precipitaţii mixte, mai ales în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla cu intensificări la altitudine. Temperaturile maxime vor creşte de la o zi la alta. Astăzi maximele vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar mâine vor ajunge la 19 grade Celsius.

Meteo săptămâna viitoare, 4-10 mai 2020

Săptămâna viitoare vremea va continua să se încălzească, atsfel încât maximele termice vor ajunge la 24 de grade Celsius, iar minima va fi de 5 grade. Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice şi la munte unde sunt posibile ploi slabe. Vântul va avea intensificări la munte, în vest şi sud.

Video | Bucurie până la lacrimi! "Taaaati, ai veeniittt!!" Reația unei fetițe din România când și-a văzut tat... Ca la noi, la nimeni! Amendă de 15.000 de lei pentru un bătrân care a ieșit să își adune oile. ”Nu avea declarația pe pr...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 18 iunie 2025. Cum organizăm o ședință foto de vară cu aer de vacanță
Super Neatza, 18 iunie 2025. Cum organizăm o ședință foto de vară cu aer de vacanță Miercuri, 18.06.2025, 11:40
Citește și
Patriarhia Română, declarație publică după numărul mare de victime ale violenței domestice: „Să ne rugăm pentru pacea în familii”
Patriarhia Română, declarație publică după numărul mare de victime ale violenței domestice: „Să ne rugăm...
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Cine sunt copiii care vor primi burse de 300 și 450 de lei. Când ar urma să intre în posesia banilor
Cine sunt copiii care vor primi burse de 300 și 450 de lei. Când ar urma să intre în posesia banilor
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ultimul termen din procesul lui Vlad Pascu. Avocații lui cer reducerea pedepsei: „E ușor să-i dăm 10 ani de închisoare și să acoperim incompetența autorităților”
Ultimul termen din procesul lui Vlad Pascu. Avocații lui cer reducerea pedepsei: „E ușor să-i dăm 10 ani de... Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Violeta Bănică, despre schimbările din viața ei. Urmează să se mute în America. Fiica Andreei Marin a spus ce îi va lipsi cel mai mult din România
Violeta Bănică, despre schimbările din viața ei. Urmează să se mute în America. Fiica Andreei Marin a spus ce... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu caise și crumble. Rețeta unui desert fraged și fructat
Prăjitură cu caise și crumble. Rețeta unui desert fraged și fructat HelloTaste.ro
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele. Fenomenul e scăpat de sub control
Șerpi de aproape doi metri în Ibiza. Îngroziți, turiștii nu mai intră în apă și anulează vacanțele.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină a Spaniei
Prințesa Leonor va pleca într-o nouă misiune militară. Casa Regală evită comentariile despre viitoarea Regină... Catine
Liceenii vor învăța din nou gramatică
Liceenii vor învăța din nou gramatică Jurnalul
Găsește bărbatul pentru care reprezinți o alegere, nu o întâmplare
Găsește bărbatul pentru care reprezinți o alegere, nu o întâmplare Kudika
Anunţul trist al momentului despre Kate! Toţi credeau că este bine, William e devastat. Şi-a anulat evenimentele
Anunţul trist al momentului despre Kate! Toţi credeau că este bine, William e devastat. Şi-a anulat evenimentele Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Mama lui Sebi, ucis în accidentul din 2 Mai, a leşinat în sala de judecată. Pascu, din nou în faţa instanţei
Mama lui Sebi, ucis în accidentul din 2 Mai, a leşinat în sala de judecată. Pascu, din nou în faţa instanţei Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești ProSport
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu
Schimbare majoră de planuri pentru 3 zodii, în vara lui 2025, potrivit Cameliei Pătrășcanu Gandul
BREAKING | Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a AGRAVAT! Medicii au acționat imediat. Detalii de ultimă oră
BREAKING | Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a AGRAVAT! Medicii au acționat imediat. Detalii de ultimă oră CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Cântăreața a promis că va învinge cancerul la sân
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Cântăreața a promis că va învinge cancerul la sân ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Prăjitura cu găuri și jeleu de cireșe - Poke cake
Prăjitura cu găuri și jeleu de cireșe - Poke cake Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »