Noi vedete au venit la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere în această săptămână. Așadar, Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Sonny Medini și Rikito Watanabe au lucrat alături de Andreea Antonescu, Nelu Cortea, What’s Up și soția lui, Micky.
Cea de-a treia ediție a etapei de la Oradea a adus un joc care a pus la grea încercare nervii lui Liviu Vârciu. Totodată, ultima zi din această etapă de la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere a marcat un moment special pentru What’s Up și soția lui. Cei doi au împlinit un an de la cununia civilă și religioasă și trei ani de când s-au cunoscut.
Pentru că nea Marin a vrut să le lase o amintire de neuitat, le-a pregătit vedetelor o competiție în care personajele principale au fost niște măgari și familiile lor! Invitații au trebuit să îi caute, fiecare animal având numele scris pe o plăcuță, și să îi aducă într-un țarc pe care l-au curățat și pregătit în prealabil cu paie și mâncare.
„Scopul întrecerii este întregirea familiei. În țarcul din spate aveți tată și fiu. Aici aveți mamă și pui. Pe gâtul măgarilor și măgărițelor aveți numele. Ca de fiecare dată, doi dintre voi trebuie să rămână aici, iar doi trebuie să aducă măgarii să îi introducă în țarc. Cei care rămân aici fac curat în țarc, adică cu roaba, cu lopețile, să care tot bălegarul într-un loc bine determinat. Când e gata totul, se pot introduce măgarii în țarc. După ce ați terminat primul țarc, vă mutați la al doilea. Cei care v-ați hotărât să rămână aici la curățenie, rămân până la final. Timpul este de maxim 90 de minute”, a precizat nea Marin, care a adăugat că cine va aduce cei mai mulți măgari și va reîntregi aceste familii va ieși câștigător.
Ce echipă a câștigat etapa la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere. Liviu Vârciu și-a ieșit din minți
Situația a ridicat probleme încă de la început. What’s Up a mărturisit că îi este frică de măgari, așa că a ales să rămână la curățenie. Andrei Ștefănescu a fost și el în aceeași tabără, convins că între el și măgari nu există nicio chimie și că, mai degrabă, ar fugi unii de ceilalți.
Deși are două hernii de disc, What’s Up a preferat să rămână și să elibereze țarcul de bălegar, în loc să alerge după necuvântătoare. Greutățile au apărut și în echipa galbenă, unde Nelu Cortea și Andreea Antonescu au rămas să facă curățenie: „N-am mai dat în halul ăsta la lopată de ani buni. Sincer, nu-mi era dor”, a mărturisit Nelu Cortea.
Lucrurile au evoluat normal până în momentul în care Liviu Vârciu și Micky, soția lui What’s Up, au făcut cunoștință cu primul măgar pe care trebuiau să îl aducă în țarc. După zeci de încercări nereușite de a prinde animalul, care era mai sprinten decât un armăsar și i-a alergat pe cei doi prin toată ferma, Liviu Vârciu a cedat și s-a declarat învins.
Așadar, echipa galbenă a câștigat această ediție, însă scorul etapei este de 4 la 0 pentru echipa roșie.
Cum s-a răzbunat Liviu Vârciu pe Nelu Cortea la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, ediția din 25 iunie 2025
Pentru că echipa galbenă a câștigat această ediție, iată că a venit rândul Andreei Antonescu, lui Nelu Cortea, Sonny Medini și Rikito Watanabe să fie răsfățații zilei. Astfel, echipa roșie a avut parte de multă muncă: pe lângă serviciile pe care le-au oferit adversarilor, ei au trebuit să pregătească mâncare, să hrănească animalele de la o mică grădină zoologică și să facă curat în spațiile în care acestea locuiesc.
Fiindcă Liviu Vârciu a rămas cu supărarea de la proba din ferma de măgari, a decis să se răzbune pe adversarii săi. La rândul său, Nelu Cortea a vrut să își ia revanșa, după ce artistul l-a tachinat în prima zi de relaxare. Astfel, după ce comediantul a emis mai multe pretenții, Liviu Vârciu s-a enervat și i-a pus apă din piscină în cocktail.
Mai târziu, în timp ce echipa roșie trăia senzații tari la zoo, echipa galbenă se bucura de senzații tari de relaxare. Andreea Antonescu a avut parte și de revelații, ascultând o poveste de viață emoționantă din partea doamnei care o masa: „Pentru mine Minodora este o lecție de viață, o femeie puternică, o femeie echilibrată, cu o mare credință în Dumnezeu și un exemplu pentru cele mai multe dintre noi”, a spus cântăreața.
La Grădina Zoologică, nea Marin i-a pândit la orice pas pe Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. După ce l-a tachinat de câteva ori pe Liviu, gazda emsiunii a venit după el și Andrei și i-a udat cu furtunul. Băieții s-au ascuns după directorul Grădinei Zoologice, însă tot nu au scăpat de înverșunarea lui nea Marin.
Ca să fie treaba completă, nea Marin i-a dus pe cei din echipa roșie să muncească și într-o fabrică de bere, unde au făcut curățenie într-un cort și au participat la producerea berii. În tot acest timp, Andreea Antonescu, Rikito, Sonny și Nelu Cortea au întreținut atmosfera la restaurant. Ultima seară de la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere s-a încheiat într-un mod spectaculos, cu bere și cu Rikito Watanabe care a cântat manele la microfon.
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere! se vede în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Poftiți pe la noi, lider de audiență cu a doua ediție de la Oradea! Azi, show-ul aduce jocul ce îl distruge psihic pe Li... Emisiunea „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere” a fost lider de audiență! Măgarii i-au pus capac lui Liviu Vârciu...