Antena Căutare

Ce s-a ales de ea. Supranumit cândva „cea mai frumoasă fată din lume”, are un tată celebru care a jucat în Premier League

La doar șase ani, a fost numită „cea mai frumoasă fată din lume” și a cucerit mapamondul – iar acum s-a aflat că este fiica unui fost star din Premier League.

Galerie
Thylane Blondeau are în prezent 24 de ani | Getty Images

Thylane Blondeau, care are acum 24 de ani, a devenit celebră încă din copilărie, după ce a fost descoperită de legendarul designer Jean Paul Gaultier.

Modelul supranumit cândva „cea mai frumoasă fată din lume” are un tată celebru care a jucat în Premier League

În 2006, fotografia ei de copertă pentru Vogue Enfants a fost extrem de apreciată de cititori, iar de atunci a urmat o carieră de succes în industria modei.

De atunci și până acum, în cei aproape 20 de ani, Thylane a colaborat cu unele dintre cele mai mari case de modă din lume, precum Dolce & Gabbana, L’Oréal Paris, Versace, Ralph Lauren și Hugo Boss.

Articolul continuă după reclamă

Deși acum este celebră datorită carierei ei, Thylane nu a fost prima din familia Blondeau care a atras atenția publicului încă din tinerețe. Modelul francez este, de fapt, fiica fostului fotbalist internațional francez Patrick Blondeau, care a jucat timp de șase luni în prima ligă engleză în anii ’90.

Cariera mijlocașului în Premier League nu s-a bucurat de același succes ca cea de model a fiicei sale, el adunând doar șase apariții în prima ligă engleză. După opt ani petrecuți la Monaco, unde a câștigat titlul în Ligue 1 în sezonul 1996–1997, Blondeau a semnat cu Sheffield Wednesday.

Deși a fost un jucător important pentru Monaco, nu și-a menținut forma și în Anglia. Francezul, care a adunat două selecții pentru echipa națională, s-a întors în Anglia trei ani mai târziu, când a semnat cu Watford, în First Division – cunoscută astăzi drept Championship – la scurt timp după nașterea fiicei sale, Thylane.

Nici de această dată mijlocașul nu a rămas prea mult timp, iar după doar un sezon s-a întors în Franța, unde Thylane avea să se facă remarcată ca model de mică.

Citește și: O mai ții minte pe "cea mai frumoasă fetiță din lume"? Cum arată acum Thylane Blondeau, la 23 ani

Thylane Blondeau a fost protagonista unui scandal la vârsta de doar 10 ani

Blondeau, care are acum 6,9 milioane de urmăritori pe Instagram, era doar un copil când un agent al lui Gaultier a insistat ca ea să pozeze pentru designer chiar a doua zi.

Acea oportunitate i-a deschis larg porțile către lumea modei, Thylane apărând în ediția franceză a revistei Vogue în 2010, în cadrul materialului intitulat „Quel Maquillage à Quel Âge?” – în traducere „Ce machiaj la ce vârstă?”.

La doar 10 ani, a fost fotografiată purtând o rochie aurie, decoltată, pantofi cu toc și o atitudine matură, considerată de mulți mult prea îndrăzneață pentru vârsta ei. Imaginile au stârnit reacții dure din cauza „sexualizării” unei preadolescente. Mama sa, Veronika, prezentatoare TV, a apărat revista la acea vreme, potrivit Daily Mail.

Stabilită la Paris, Thylane Blondeau a fost imaginea unor campanii publicitare de prestigiu și își împarte timpul între cariera de model și activitatea de antreprenoare în domeniul modei și frumuseții, având în jurul ei un cerc social format din copii ai celebrităților și supermodele.

În februarie 2017, Thylane și-a făcut debutul pe podium ca adult, defilând pentru Dolce & Gabbana la Săptămâna Modei de la Milano. Debutul ei a fost atât de impresionant, încât celebrul duo de designeri a invitat-o să revină pe podium chiar în septembrie, în același an.

De asemenea, Blondeau a fost aleasă ambasador de brand pentru L’Oréal și a devenit imaginea unui parfum creat de designerul francez Lolita Lempicka. Ea a împărțit ecranul cu Zendaya, Lucky Blue Smith și Presley Gerber, după ce a fost aleasă să facă parte din campania de primăvară 2017 a casei Dolce & Gabbana.

Ce diferență de vârstă este între George Simion și Ilinca. Puțini știu adevărul... Delia, o nouă transformare care i-a surprins pe fani. "Bun venit în clubul..."...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
De ce Cristina Deleanu și Eugen Cristea nu au avut copii. Au fost împreună patru decenii
De ce Cristina Deleanu și Eugen Cristea nu au avut copii. Au fost împreună patru decenii
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti Catine.ro
Gina Chirilă, mesaj viral în online după divorțul de Bogdan Vlădău. Modelul a rupt tăcerea: „te înșală, te minte...”
Gina Chirilă, mesaj viral în online după divorțul de Bogdan Vlădău. Modelul a rupt tăcerea: „te înșală,...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la perfuzie. E cel mai mare rău”
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la... Libertatea.ro
Final imprevizibil între Nicușor Dan și George Simion: „Marja de eroare este foarte mare”. Se așteaptă participare masivă la vot
Final imprevizibil între Nicușor Dan și George Simion: „Marja de eroare este foarte mare”. Se... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum sunt afectați de campania electorală: „Încerc să-i feresc cât pot. Cel mic…”
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum... Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi noi cu usturoi și cimbrișor. O garnitură simplă și rapidă
Cartofi noi cu usturoi și cimbrișor. O garnitură simplă și rapidă HelloTaste.ro
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e autist săracul”
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 16 mai 2025. Capricornii sunt mai calmi. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 16 mai 2025. Capricornii sunt mai calmi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Judecătorii din Ploiești lovesc din nou: aprobă un proces „Turul 2 înapoi”, după alegerile de duminică
Judecătorii din Ploiești lovesc din nou: aprobă un proces „Turul 2 înapoi”, după alegerile de duminică Jurnalul
15 mai – Ziua Bujorului Românesc 🌺 Floarea-simbol a României
15 mai – Ziua Bujorului Românesc 🌺 Floarea-simbol a României Kudika
Horoscopul runelor pentru weekend. De la mesaje despre noi începuturi, până la avertismente legate de decizii pripite
Horoscopul runelor pentru weekend. De la mesaje despre noi începuturi, până la avertismente legate de decizii pripite Playtech
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în... Redactia.ro
Un nigerian din Cluj, care se dădea drept medic,
Un nigerian din Cluj, care se dădea drept medic, "a cucerit" patru pensionare şi le-a păcălit să îi ofere... Observator
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
De ce a murit Cristina DELEANU, soția lui Eugen Cristea. Sfârșit tulburător! „Îmi pare rău că ...”
De ce a murit Cristina DELEANU, soția lui Eugen Cristea. Sfârșit tulburător! „Îmi pare rău că ...” Gandul
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și...' 😢
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză... CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de lansarea unui nou single
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x
OSZAR »